Bani europeni pentru Şcoala 38

Bani europeni pentru Şcoala 38
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Răzvan Murgeanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, s-a aflat, vineri, la Galaţi, unde a semnat împreună cu primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, contractul de finanţare nerambursabilă a proiectului „Modernizarea şi reabilitarea Şcolii nr. 38 din municipiul Galaţi”.

Proiectul se derulează în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, şi are o valoare totală de 2.300.938,58 lei cu TVA, grantul fiind de 1.896.517,00 lei fără TVA.

Dată în folosinţă acum 31 de ani, în Şcoala nr. 38 din Micro 13 B, se desfăşoară cursuri în trei schimburi. În total, aici învaţă 908 elevi, din Micro 13 B, 39C şi Fileşti, având în vedere că în ultimele două cartiere nu funcţionează nicio şcoală.

Proiectul se va derula pe parcursul 12 luni, din care lucrările de execuţie vor dura şapte luni.

Apreciind desfăşurarea de astfel de proiecte sociale, Răzvan Murgeanu a anunţat că există posibilitatea ca cele 264 de milioane de euro, fonduri alocate prin Programul Operaţional Regional (POR) pentru axa 4.2 – reecologizarea siturilor industriale – să fie redistribuite către alte axe, în care administraţiile locale din ţară au demonstrat că sunt interesate să investească – precum reabilitarea de şcoli, sau dezvoltarea infrastructurii de turism. „Nu vom da banii pe drumuri, ci pentru înfiinţarea de noi baze turistice, precum în Pădurea Gârboavele”, a declarat Murgeanu.

Prima Casă şi ANL-uri

În altă ordine de idei, Răzvan Murgeanu s-a declarat perfect de acord cu declaraţiile premierului Emil Boc privind programul „Prima Casă”. Potrivit lui Murgeanu, băncile trebuie să se ralieze la politica Guvernului, dacă vor să funcţioneze în această ţară şi nu doar să se gândească la profit, ci şi la susţinerea socială.

Referindu-se la locuinţele ANL, secretarul de stat a precizat în termen de o lună, acestea vor fi scoase la vânzare, în ţară. Termenul de o lună este rezervat perioadei în care apartamentele vor trece din domeniul privat în cel public al administraţiei locale iar apoi vor fi scoase la vânzare.       

În imagine - Răzvan Murgeanu încadrat de primarul Dumitru Nicolae şi city-managerul Florin Popa

Citit 896 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.