Un bărbat de 53 de ani conducea, ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, pe DN26, în afara localităţii Tătarca din comuna Tuluceşti. Într-o curbă periculoasă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului. N-a fost doar o sperietură, din cauză că pasagerul de 39 de ani din maşină a fost rănit în urma incidentului.
„În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Galaţi, Bogdan Cojocaru.