Manifestările prilejuite de Ziua Independenţei, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în Al doilea Război Mondial şi Ziua Europei s-au desfăşurat, începând cu ora 10.30, la Centrul Multicultural "Dunărea de Jos" din Galaţi.
După trecerea în revistă a gărzii de onoare, prezentarea onorului şi intonarea imnului de stat al României şi imnului Europei, a luat cuvântul directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Galaţi, Cătălin Negoiţă.
„Ne amintim astăzi că, în Adunarea Deputaţilor, Mihail Kolgălniceau avea acea cuvântare extraordinară în care proclama: suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare. Pe 10 mai, principele Carol I contrasemna acest document, esenţial pentru dezvoltarea ulterioară a României. 9 Mai înseamnă şi ziua victoriei împotriva fascismului. Puţini ştiu că pe 7 mai s-a semnat, de fapt, prima capitulare a armatei germane in pădurea de la Reims din Franţa şi că Stalin, nemulţumit de modul în care s-au derulat ceremoniile, a cerut o nouă semnare a capitulării, care s-a făcut cu o zi mai târziu, la Berlin. Pentru că documentul s-a încheiat destul de târziu, Stalin a considerat că cele trei ore – diferenţa de fus orar – schimbă ziua, aşa că europenii din Vest sărbătoresc Ziua Victoriei la 8 mai, iar cei din Est o sărbătoresc la 9 Mai. Să nu uităm însă că românii au luptat pe front până pe 12 mai şi că mulţi dintre ei au murit în timp de pace oficială. 9 mai înseamnă şi Ziua Europei. Este momentul în care ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, le propunea germanilor o împăcare istorică. Acest fapt avea să fie dovedit mai târziu de întâlnirile între preşedintele francez Charles de Gaulle şi cancelarul german Conrad Adenauer. Ei bine, sărbătorim 9 mai, Ziua Europei, ca o întoarcere în trecut, amintindu-ne de ştergerea cu buretele a tuturor asperităţilor dintre naţiunile noastre şi gândindu-ne la un viitor comun care ar putea să însemne prosperitate pentru fiecare dintre noi”, a precizat Cătălin Negoiţă.
Parte dintre copiii care au participat la concursurile organizate în aşteptarea Zilei Europei au primit premii, după care scena le-a revenit artiştilor aparţinând diverselor minorităţi etnice şi culturale din Galaţi, care au dansat, au cântat şi au recitat.