UNDE şi CUM ne putem petrece TIMPUL LIBER în acest weekend în GALAŢI

UNDE şi CUM ne putem petrece TIMPUL LIBER în acest weekend în GALAŢI
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Union Jack, Candy Bar Live

Aşa cum v-aţi obişnuit, în fiecare seară de vineri, 15 mai, de la ora 20,00, în Union Jack, are loc programul „Candy Bar Live”. Artiştii Oana Mirică, Vali Dolea, Andrei Tănăsăciuc şi Alex Bucătaru vă vor încânta cu melodii de toate genurile. Intrarea este liberă.

New York Pub, distracţie în tenişi

În seara de vineri, fetele sunt rugate să lase acasă pantofii cu toc şi să-şi poarte tenişii pe ringul de dans din New York Pub. De la ora 23,00, începe petrecerea „Shoes are boring, wear Converse”. Nici băieţii nu trebuie să se lase mai prejos: trebuie să-şi asorteze ţinuta cu tenişii coloraţi. Muzica va fi mixată de Dj Foicash, iar Mc-ul serii va fi Mihai Bejan.

Place Pub, concert Sarmalele Reci

Place Pub găzduieşte vineri, începând cu ora 22,00, un concert de zile mari. Trupa Sarmalele RECI ajunge şi în Galaţi şi promite un show de excepţie. Zoltán András, Emil Viciu, Gabi Drăgan, Vlady Săteanu, Mircea Horváth sunt mai trecuţi prin viaţă, mai împliniţi din punct de vedere muzical, dar la fel de entuziaşti ca la primul concert. Preţul unui bilet este de 30 de lei.

Daily Pub, concert caritabil pentru copii

Daily Pub împreună cu Claudiu Rusu şi Daily News Band organizează vineri, începând cu ora 20,00, evenimentul cu scop caritabil „Să aducem împreună un zâmbet pe chipurile copiilor fără copilărie”. Proiectul a fost iniţiat de organizaţia nonguvernamentală „Hope and Homes for Children”( HHC). Donaţia către Homes&Hopes for Children este de 10 lei.

Union Jack Studio, eleganţă şi strălucire

Seara de vineri se anunţă a fi foarte strălucitoare în Union Jack Studio. De la ora 23,00 se dă startul distracţiei la „Glitter & Gold” cu Dj Boogie. „Îmbracă-te cu cele mai strălucitoare haine şi străluceşte mai mult decât soarele”, le spun organizatorii tuturor celor care vor să se distreze până în zori. Intrarea costă 20 de lei pentru băieţi şi este gratuită pentru fete. Sâmbătă, 16 mai, continuă buna-dispoziţie cu petrecerea „Be amazing Saturday”. Intrarea este liberă.

În Casa Veche, distracţie pentru studenţi

Casa Veche organizează ca în fiecare weekend distracţie de toate felurile destinate doar studenţilor. Vineri are loc evenimentul Boom Party, unde invitatul special este DJ Yahim. Intrarea este liberă. Şi sâmbăta este un prilej bun de petrecere pentru studenţi. Începând cu ora 22,00 pot participa la petrecerea „Clubbing party”. Petrecerile sunt organizate exclusiv pentru studenţi.

Teatris, concert Vama

Atmosfera de vară va invada sâmbătă localul Teatris, pentru că invitaţii speciali ai serii vor fi membrii trupei Vama. În frunte cu Tudor Chirilă, ei vor cânta toate piesele care te duc cu gândul la vacanţă. Biletul costă 130 de lei de persoană, iar concertul începe la ora 21,00. 

Divino, "Japan night"

Reprezentanţii clubului Divino au pregătit sâmbătă, de la ora 23,00, pentru gălăţeni o seară specială, numită „Japan night”. Ca de obicei, cei care vor veni la petrecere sunt rugaţi să se îmbrace adecvat temei serii, sau să aibă accesorii potrivite. Atmosfera va fi întreţinută de Dj Lerim şi Mc Ony Gee. Fetele au intrarea liberă, iar băieţii plătesc 20 de lei.

Summer Time Pub, petrecere pentru toţi tinerii

Summer Time Pub organizează sâmbătă, începând cu ora 23,00, petrecerea „Young&Free”. Muzica va fi asigurată ca şi până acum de Dj Seva. Intrarea este liberă.


CITEŞTE ŞI: Festivalul de carte "Axis Libri" 2015/ Peste 220 de edituri din ţară şi străinătate, la Galaţi

Citit 2084 ori Ultima modificare Joi, 14 Mai 2015 19:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.