PSD cere Guvernului să abroge în şedinţa de miercuri OUG 61/2009, iar dacă va ajunge în Parlament formaţiunea o va respinge, a declarat luni Bogdan Niculescu Duvăz, purtător de cuvânt al partidului.
"Cerem respingerea şi vom respinge această ordonanţă. Cerem abrogarea ei de către Guvern chiar în şedinţa de miercuri şi găsirea soluţiilor potrivite pentru a nu avea impactul a două Coduri Penale, unul care n-a fost aplicat din reaua credinţă a Monicăi Macovei şi al doilea, cel pe care l-am elaborat acum şi asupra căruia Guvernul doreşte să îşi asume răspunderea. Deci nu este o soluţie ordonanţa care dă drept Guvernului, în mod neconstituţional total, să modifice legile. Unica şi singura autoritate legiuitoare cum spune Constituţia, este Parlamentul României şi deocamdată asta înseamnă democraţie şi nu altceva", a declarat deputatul.
Guvernul a modificat recent Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Proiectul de OUG prin care a fost modificată Legea a fost iniţiat de Ministerul Justiţiei.
Potrivit modificărilor aduse, "după adoptarea lor, în situaţii temeinic justificate, actele normative pot fi completate sau, după caz, abrogate şi înainte de data intrării lor în vigoare".
În plus, un proiect de act normativ trebuie să cuprindă pe viitor "soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub veche reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noilor reglementări". De asemenea, un proiect de act normativ "trebuie să cuprindă, dacă este cazul, măsuri legislative privind soluţionarea conflictului între acte normative de categorii diferite, potrivit principiului ierarhiei normelor de nivel superior".
Guvernul a decis că, în cazul proiectelor de legi pentru care Executivul îşi angajează răspunderea, documentele de motivare care însoţesc aceste proiecte sunt expunerea de motive şi, după caz, raportul, eliminând obligativitatea realizării unor studii de impact. Astfel, Guvernul a abrogat litera d) a alineatului 1 din articolul 29, potrivit căreia proiectele de acte normative trebuie însoţite de studii de impact, "în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită, al proiectelor de legi asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea, precum şi al proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse aprobării Parlamentului”.
Mircea Geoană a declarat joi că ordonanţa care permite intervenţia Guvernului pe legi înainte ca acestea să intre în vigoare nu a avut niciun aviz de la miniştrii PSD, că actul normativ are implicaţii "severe" şi că "dă peste cap" sistemul de legiferare. El a mai susţinut că întreaga responsabilitate pentru această lege o are ministrul Cătălin Predoiu.
Secretarul de stat din MJ, Alina Bica, a declarat în replică că Executivul nu poate completa sau abroga prin Ordonanţă de Urgenţă acte normative care nu au intrat încă în vigoare pentru că Guvernul nu poate justifica urgenţa unei astfel de Ordonanţe, acestea putând fi modificate doar prin proiecte de Lege, a declarat"Guvernul nu are cum să interfereze aici. (...) Ordonanţa de Urgenţă înseamnă că se întâmplă ceva şi, dacă nu se intervine, este un lucru negativ pentru societate. Păi dacă legea nu este în vigoare şi nu produce efecte, cum să emiţi OUG, că nu îţi dă nimeni avizul pe aşa ceva!", a declarat secretarul de stat din Ministerul Justiţiei (MJ).
Ea a spus că posibilitatea de a "aduce la zi" dispoziţiile unei legi adoptate, dar care nu a intrat încă în vigoare, nu contravine Constituţiei. Bica a mai afirmat că OUG 61 întăreşte puterea Parlamentului ca autoritate leguitoare şi că fost redactată pentru că s-a constatat în practică "existenţa unei lipse de reglementare".