Sindicaliştii CFR ameninţă cu greva. Vor majorări salariale

Sindicaliştii CFR ameninţă cu greva. Vor majorări salariale
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Printr-un comunicat de presă, Federaţiile Sindicatelor Feroviare ameninţă cu greva generală a angajaţilor CFR de la 1 octombrie, în cazul în care Guvernul nu le îndeplineşte cererile. Mai concret, aceştia au cerut o majorare salarială de cel puţin 10 procente, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 2016, acordarea bonurilor de masă pentru toate zilele lucrătoare din lună, precum şi acoperirea nevoilor de personal, astfel încât angajaţii CFR să nu mai fie nevoiţi să lucreze ore suplimentare.

"Organizaţiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar s-au întâlnit, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanţii conducerilor Companiei Naţionale CFR SA, SNTFM CFR Marfă SA şi SNTFC CFR Călători SA, sub patronajul oficialilor din Ministerul Transporturilor. Conducerile organizaţiilor sindicale au cerut celor trei societăţi de cale ferată ca încheierea contractelor colective de muncă să fie finalizată cel mai târziu până la sfârşitul lunii septembrie 2015. Organizaţiile sindicale au avertizat că, dacă administraţiile celor trei societăţi nu vor da curs solicitărilor lor până la sfârşitul lunii septembrie, vor declanşa grevă generală începând cu 1 octombrie 2015", se arată în comunicatul emis de sindicatele feroviare.

În acelaşi comunicat se mai spune că „administraţiile societăţilor feroviare s-au arătat deschise faţă de doleanţele şi propunerile organizaţiilor sindicale şi au primit ca sarcină din partea conducerii Ministerului Transporturilor ca, până la data de 10 septembrie 2015, să facă propuneri concrete în sensul soluţionării cererilor formulate”.

Pentru Digi24, Iulian Mântescu, lider sindical CFR Marfă, a declarat că tot ce vor angajaţii CFR este să recupereze ceea ce au pierdut. "Ne-am întâlnit în fiecare lună, săptămâna asta am purtat negocieri cu conducerea societăţii şi cu conducerea ministerului. Vom mai avea şi alte întâlniri. Ca să ajungem la grevă generală trebuie mai întâi să facem o grevă de avertisment, lucru care este foarte probabil. E posibil să facem şi un miting sau pichetări. Dacă nu găsim soluţii să rezolvăm problemele CFR-iştilor, se poate opri lucrul în momentul în care vor hotărî membrii de sindicat”, a mai declarat Iulian Mântescu.

Citit 1318 ori Ultima modificare Vineri, 04 Septembrie 2015 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.