Noi categorii de PERSONAL MEDICAL vor primi SALARII MAJORATE

Noi categorii de PERSONAL MEDICAL vor primi SALARII MAJORATE
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Nu doar medicii, asistenţii medicali, infirmierii şi personalul auxiliar din spitalele publice vor primi salarii majorate cu 25 la sută de la 1 octombrie. Măsura vizează şi personalul medical din cabinetele medicale şi de medicină dentară al MApN, MAI, SRI, din cabinetele medicale şcolare, din centrele de asistenţă medicală comunitară şi pe cei din centrele medico-sociale publice.

Aceste categorii se adaugă celor prevăzute iniţial, după negocierile purtate în Guvern, informează Mediafax. Chiar dacă premierul Victor Ponta şi-a dat acordul de principiu pentru includerea acestor noi categorii, el a solicitat să i se prezinte impactul bugetar suplimentar. „În urma analizei, premierul a decis că bugetul poate suporta majorarea cu 25 la sută a salariilor şi în cazul acestor categorii de personal medico-sanitar”, arată sursa amintită.

Potrivit documentului citat, personalul din sistemul public sanitar cuprinde toate categoriile de personal din unităţile sanitare publice cu şi fără paturi, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncţionale, unităţile specializate de urgenţă şi transport sanitar publice, inclusiv unităţile sanitare aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale şi de medicină dentară, de unitate, ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ale Serviciului Român de Informaţii, precum şi personalul din reţeaua de medicină şcolară, asistenţă medicală comunitară.

Totodată, beneficiază de majorări personalul de specialitate medico-sanitar, personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare şi auxiliar sanitar din penitenciarele-spital, precum şi din cele organizate la nivelul unităţilor penitenciare, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din structura medicală a sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Conform aceleiaşi ordonanţe, nu intră sub incidenţa prevederilor respective personalul din direcţiile de sănătate publică şi structurile similare ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, cu excepţia personalului din cabinetele medicale şi dentară, de unitate.

Foto Bogdan Codrescu

Citit 2306 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Septembrie 2015 18:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.