La Galaţi, studenţii au prioritate la cazare. REFUGIAŢII vor putea fi cazaţi în funcţie de locurile rămase libere

La Galaţi, studenţii au prioritate la cazare. REFUGIAŢII vor putea fi cazaţi în funcţie de locurile rămase libere
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Conducerea Universităţii “Dunărea de Jos” spune că, la cazarea în campus, studenţii au prioritate. “Am văzut solicitarea Ministerului legată de imigranţi. Dacă mai rămân locuri, vom analiza şi vom vedea dacă putem primi refugiaţi”, a declarat Bogdan Nistor, purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior. Campusul Al. I Cuza din Galaţi are o capacitate de peste 2.800 de locuri, iar înscrierile vor începe pe 25 septembrie cu studenţii de anul I. Locurile libere disponibile din cămine se vor şti abia după data de 2 octombrie, când se vor caza studenţii repetenţi şi fără precazare.

Pe acest subiect s-a pronunţat şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, care atrage atenţia asupra faptului că, anual, aproximativ un sfert dintre studenţii care au nevoie de un loc de cazare nu mai găsesc un pat în cămine şi sunt nevoiţi, din cauza condiţiilor economice, să abandoneze studiile.

“Considerăm că ministrul Educaţiei s-a grăbit atunci când a cerut universităţilor să ofere locuri de cazare pentru refugiaţi. Suntem convinşi că există soluţii mult mai constructive şi aş putea aminti acum doar de multe internate de liceu, care acum sunt nefolosite sau, mai ales, de multe unităţi militare, care acum sunt goale. Ne dorim ca refugiaţii să beneficieze de tot sprijinul statului român şi să reuşească să treacă peste momentele dificile cu care se confruntă acum, dar, în acelaşi timp, ne dorim ca studenţilor din România să le fie respectate drepturile fundamentale şi să le fie asigurat accesul la educaţie fără bariere”, a declarat Vlad D. Cherecheş, preşedinte ANOSR.

Citit 1415 ori Ultima modificare Luni, 14 Septembrie 2015 12:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.