Moto: „Lumea te aplaudă de departe,/ în zvon de coridă, ole!/ Fii bună şi-ntoarce-te Moarte,/ să văd după tine ce e!// Acum eşti captivă la mine,/ am vrut să-ţi arăt, draga mea,/ că nu-mi este frică de tine:/ ţi-am pus şoricioaică-n cafea!” (Corneliu Vadim Tudor – Ultima cafea)
Moare poezia-n astă ţară,
cartea se aruncă la gunoi,
nimenea nu vrea să mai asculte...
dumnezeul a fugit din noi!
Şi s-ascunde...unde se ascunde?
unde te ascunzi, tată înalt?
crezi că veşnicia-i mai uşoară,
dacă stai pe malul celălalt?
Crezi că ni se pare, fără tine,
mai curat să ducem pe pământ
viaţa noastră silnică şi strâmbă?
crezi că nu te credem pe cuvânt?
Vrei, cumva, onoruri militare?
vrei slăvire? vino îndărăt!
moare poezia-n astă ţară...
şi în trup şi-n suflete-i prăpăd!
Vino şi aşează-te la cârmă...
numai tu mai înţelegi, mai poţi
îndrepta cărările şi gândul
celor mulţi şi buni şi răi şi toţi!
