Intervenții ale ambulanței în județul Galați. Patru MORŢI SUSPECTE, o CRIMĂ și o SINUCIDERE, în doar 24 de ore

Intervenții ale ambulanței în județul Galați. Patru MORŢI SUSPECTE, o CRIMĂ și o SINUCIDERE, în doar 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Echipajele Serviciului Județean de Ambulanță au fost solicitate la foarte multe intervenții în ultimele 24 de ore. Din păcate însă, șase dintre cazurile la care au fost solicitate cadrele medicale de pe ambulanță nu au putut salva persoanele care aveau nevoie de îngrijiri de urgență și asta pentru că pacienții prezentau răni incompatibile cu viața.

Una dintre intervenții a fost la Tecuci, unde s-a încercat salvarea unei femei de 47 de ani. Aceasta fusese lovită de fratele ei, în vârstă de 43 de ani, cunoscut cu o boală psihică gravă, care consumase alcool. Femeia nu a putut fi salvată, dar cadrele medicale au preluat-o pe mama celor doi, în vârstă de 74 de ani, care fusese și ea lovită de bărbatul bolnav. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, care vor stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în gospodăria celor trei.  

Medicii de pe ambulanță au fost solicitați și la Stoicani și Corod. ”La Stoicani a fost vorba despre un bărbat, de 74 de ani, care prezenta o plagă la nivelul capului, care ar fi putut fi provocată de cădere sau prin lovire. La Corod am fost solicitați pentru un bărbat de 70 de ani, găsit în stradă de o vecină, fără a prezenta urme de violență”, ne-a explicat medicul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galați.

În ambele cazuri, cadrele medicale au fost nevoite să constate decesul, trupurile bărbaților fiind transportate la Institutul de medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

”O altă intervenție a fost la Matca, unde un bărbat de 40 de ani, cunoscut ca fiind alcoolic, a fost găsit mort în vie”, ne-a mai spus medicul Mihai Polinschi.

Trupul bărbatului, care nu prezenta urme de violență, a fost transportat la Medicină Legală, acolo unde a ajuns și un bebeluș de un an și patru luni de la Toflea, găsit decedat, cel mai probabil, din cauze medicale.

În toate cazurile, raportul emis de Medicina Legală va face lumină, iar poliștii vor putea stabili cauzele deceselor.  

O ultimă intervenție a fost sâmbătă dimineașă, la Barcea, pentru un tânăr de 20 de ani, găsit spânzurat în apropierea unui lac de agrement. Tânărul era cunoscut cu probleme psihice şi nu era la prima tentativă de suicid. 

Citit 3780 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 Septembrie 2015 16:11

2 comentarii

  • postat de gigione24
    Duminică, 27 Septembrie 2015 16:20
    5.13.166.***
    ,,... iar poliștii vor putea stabili ..." Vesnicele greseli de redactare marca vl si libertatea! Ca si articolul de altfel! Hai sa umplem ziarul cu vitejiile domnului sef de girofar!
    0
    2
    Raportează
  • postat de unu
    Sâmbătă, 26 Septembrie 2015 16:49
    89.136.231.***
    toate aceste cazuri pun o intrebare: in ce fel de societate traim?
    2
    6
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.