* Exclusivitate „Viaţa liberă” – avocata Andreei Georgiana Tofan dezvăluie felul în care s-au scurs cele patru săptămâni de la dispariţia fetei * Capul prostituatei gălăţence a fost găsit în mocirlă, în râul Durance din Avignon, blocat sub corpul fetei * Speriate că Andreea (foto 3) dispăruse pe 23 mai, verişoarele fetei anunţaseră Poliţia * Medicamentele pentru tratamentul Andreei au rămas în camera de hotel, demonstrând că tânăra (bănuită de anchetatori că şi-a jefuit verişoarele şi a fugit) a fost de fapt răpită * „Era frumoasă, bine îmbrăcată, nimeni nu s-ar fi gândit că Andreea Tofan practica prostituţia” (Raluca Lalescu, avocata fetei şi a verişoarelor acesteia)
Trei bărbaţi audiaţi de Poliţia franceză
Oroare! Decapitat şi aruncat apoi în apa unei râu, cadavrul Andreei - frumoasa gălăţeancă plecată în Franţa pentru a fi menajeră şi ajunsă prostituată - spune o poveste complicată şi plină de mistere.
Ştirea-horror care a umplut ieri agenţiile internaţionale de presă vorbea despre cadavrul decapitat al gălăţencei Andreea Georgiana Tofan, în vârstă de 21 de ani. Fata fusese semnalată dispărută în urmă cu o lună şi a fost găsită de trei pescari în râul Durance din apropierea oraşului francez Avignon.
Trei bărbaţi sunt audiaţi de autorităţi în legătură cu acest caz. Andreea Georgiana venită în Franţa la verişoarele sale, Diana şi Iulia -, sub pretextul căutării unei slujbe -, a sfârşit prin a se prostitua pe străzile din Avignon. Celelalte două fete făceau acelaşi lucru. Toate trei locuiau într-o cameră de hotel.
Totul i-a mers bine fetei până pe 23 mai, când verişoarele sale au văzut-o pentru ultima oară, urcându-se în maşina unui magrebian. Pe 24 mai Iulia şi Diana - verişoarele Andreei - au depus o plângere la poliţie, anunţând că ruda lor a dispărut cu o zi în urmă şi că în camera de hotel pe care o închiriaseră a avut loc un jaf. Potrivit celor două fete, era exclus ca Andreea să fugă de bună voie, fetele fiind convinse că verişoara lor a fost răpită.
Cadavrul era în descompunere
Tânăra a fost văzută ultima dată în seara de 23 mai, când s-a urcat într-un Renault Clio de culoare albastră, înmatriculat în Vaucluse şi condus de un tânăr magrebian. Din camera ei de hotel au fost furate mai multe bijuterii, 1.240 de euro. Din acel moment, nimeni nu a mai răspuns la telefonul Andreei.
Cadavrul româncei a fost găsit abia duminică după-amiază, de către trei pescari, în râul Durance. După o dispariţie de patru săptămâni. Fata fusese decapitată, iar trupul era în descompunere. Potrivit unor surse ale poliţiei, anchetatorii ar fi audiat trei bărbaţi, dintre care doi români şi un magrebian, în legătură cu acest caz, dar niciuna din piste nu s-a concretizat.
Raportul medicilor-legişti urmează să fie finalizat, pentru a determina clar cauza morţii. Paradoxal, ofiţerii care s-au ocupat de caz susţin că nu au fost găsite urme de violenţă pe corpul Andreei, deşi capul a fost separat de corp. Acest lucru ar putea fi explicat prin timpul foarte lung în care trupul a rămas în apă, au mai precizat anchetatorii. Hainele de pe corpul în descompunere erau pline de pietre (3 kg) pentru a ţine corpul sub apă.
Exclusiv pentru „Viaţa liberă” - avocata Andreei
Eronat, agenţiile româneşti anunţau că mama tinerei decapitate a plecat luni, la Avignon, însoţită de o clarvăzatoare. „Aceasta susţinea că Andreea a fost sechestrată într-un imobil situat în apropierea unei păduri. Viziunile sale, însă, nu se potrivesc cu realitatea, au precizat anchetatorii”, spun agenţiile, referindu-se la presupusa ghicitoare adusă de mama fetei.
Nimic mai fals, explică avocata Raluca Lalescu, contactată telefonic în Franţa de către redacţia „Vieţii libere”: „Mama, care este o femeie aşezată, serioasă şi care nu ştia absolut nimic din ceea ce făcea Andreea în realitate – ştia doar ce îi spunea fata –, a spus numai că i-a ghicit ei, la Galaţi, cineva în cafea. Nici pomeneală să fi venit cu vreo ghicitoare! Părinţii Andreei sunt divorţaţi, mama poartă alt nume şi locuieşte în continuare la Galaţi”.
„Andreea făcuse liceul, era un copil educat, o fată foarte frumoasă. Cine o vedea cu cât gust se îmbrăca, nici nu se gândea că ar putea fi prostituată! Probabil şi-a imaginat că venind aici şi necunoscând-o nimeni, ar putea face repede şi uşor bani mulţi. Ea locuia cu verişoarele ei – tot prostituate – într-o cameră de hotel, de unde, au fost furate bijuterii şi suma de 1.240 euro. S-a intrat cu cheia Andreei. Verişoarele, care au aşteptat-o în zadar pe 23 mai, să se întoarcă, au plecat la hotel unde au constatat jaful”.
„Iniţial, s-a crezut că Andreea şi-a însuşit bunurile şi a fugit cu ele. Fetele n-au crezut că Andreea ar fi fost autoarea jafului, pentru că în camera de hotel au rămas medicamentele pentru tratamentul fetei şi hainele ei. Când a fost găsit, în mocirla din râul Durance, capul Andreei era blocat sub corpul acesteia. Mama a venit imediat în Franţa, este distrusă. Era singurul copil”, încheie avocata.
Semnalmentele Andreei, în presa franceză
„Era îmbrăcată într-o fustă neagră, avea ciorapi negri, cizme, cămaşa violet cu mâneci lungi şi o vestă albă. Brunetă, cu părul semi-lung, ochi căprui şi 1,60 m înălţime. Avea piercing în nas şi în buric. (Le Dauphine Libere-30 mai)
Dilemele legiştilor francezi: cadavru decapitat sau doar descompus?
Conform informaţiilor apărute în presa franceze online, din cauza stării de degradare, când corpul Andreei a fost extras din apă era imposibil de determinat sexul, vârsta sau cauzele decesului. Dar în hainele de pe cadavru au fost găsite două pietre de câte trei kilograme.
Autopsia făcută de medicul legist nu a stabilit existenţa vreunei urme de violenţă flagrantă care să îi permită să determine cauza morţii. Doar decapitarea a rămas o certitudine. Corpul degradat „spune” destul de puţine despre acţiunea umană sau a factorilor acvatici.
Se aşteptă rezultatele altor examene complementare, teste toxicologice şi de ADN, spune avocatul celor trei persoane care cunoşteau victima - mama care venea cu avionul de la Galaţi şi cele două verişoare aflate la comisariatul din Avignon.
Protagonistă a propriului film de groază
Reprezentant legal al Andreei şi al verişoarelor ei încă din timpul vieţii gălăţencei, avocata Raluca Lalescu nu ne-a dat amănunte privind felul în care a ajuns în legătură cu cele trei. Prin natura „meseriei” practicate de fete, se subînţelege însă că asistenţa unui reprezentant al legii este mai mult decât necesară, în eventualitatea unor întâlniri cu Poliţia.
Povestea Andreei spune lucruri vechi şi bineştiute: în căutare de o viaţă ceva mai uşoară, plină de aventură, într-un loc nou, tinerele cred în mirajul practicării celei mai vechi meserii din lume şi… în lipsa urmărilor!
Dar nimeni nu poate şti câtă groază a strâns în sufletul ei Andreea în ultimele clipe pe care fata le-a trăit pe acest pământ. Cu certitudine ar fi dat toată aventura din lume pentru cea mai mică şansă de a scăpa, de a fi în siguranţă, acasă, lângă mama ei. A murit cumplit, umilită într-un joc sexual care i-a scăpat de sub control şi decapitată ca o eroină de film de groază…