Peste 2.200 de doze de VACCIN împotriva hepatitei B au fost trimise la Galaţi

Peste 2.200 de doze de VACCIN împotriva hepatitei B au fost trimise la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Peste 2.200 de doze de vaccin împotriva hepatitei B au fost repartizate către judeţul Galaţi, acestea fiind necesare pentru imunizarea nou-născuţilor. Vaccinul a ajuns la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, de unde va fi repartizat către medici de familie şi către maternităţi.

„Preconizăm că dozele de vaccin pe care le-am primit recent sunt suficiente pentru următoarele cinci luni”, a precizat medicul epidemiolog Mariana Ioan, din cadrul DSP Galaţi.

Vaccinul împotriva hepatitei B face parte din Programul Naţional de Imunizări şi este administrat bebeluşilor în maternitate, în primele 12 ore de la naştere. Pentru ca nou-născutul să devină imun împotriva acestei boli, mai sunt necesare două administrări, la două şi la şase luni. Cunoscută şi sub numele de hepatită serică, hepatita B este o boală de natură infecţioasă, care poate fi prevenită doar prin vaccinare.

Citit 1110 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Octombrie 2015 19:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.