"Fabrică" de CARDURI descoperită la Galaţi. IATĂ cum erau GOLITE CONTURILE bancare (VIDEO)

"Fabrică" de CARDURI descoperită la Galaţi. IATĂ cum erau GOLITE CONTURILE bancare (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Procurorii DIICOT Bacău au destructurat o grupare specializată în fabricarea dispozitivelor de citire a informaţiilor de pe cardurile bancare, care de la începutul acestui an a adus prejudicii titularilor de conturi din şapte ţări.

Trei tineri, consideraţi capi ai grupării, care gestionau din ţară confecţionarea şi distribuirea echipamentelor, au fost reţinuţi ca urmare a descinderilor făcute la Galaţi şi Bacău. Cu ocazia percheziţiilor, procurorii au ajuns la concluzia că "la începutul anului 2015, inculpaţii Costin Paul-Sergiu, Pintilie Ioan-Daniel şi Popa Adrian împreună cu suspecţii P. N., T. C. şi alte persoane aflate în străinătate au constituit un grup infracţional specializat în primirea, deţinerea şi transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a fi folosite la falsificarea instrumentelor de plată electronică".

Potrivit comunicatului DIICOT, cei trei le-ar fi asigurat „aprovizionarea” cu echipamente de skimming unor membri ai grupării, care urmau să le monteze la bancomate de pe teritoriile Marii Britanii, Franţei, Italiei, Canadei şi Statelor Unite ale Americii. Odată instalate echipamentele, datele de pe cardurile utilizatorilor erau citite, informaţiile fiind utilizate apoi pentru confecţionarea unor carduri-clonă, cu care se extrăgeau banii. În cursul acestei luni, suspecţii şi-au extins afacerile şi în Paraguay, unde au trimis patru echipamente de citire. În paralel cu furnizarea „copiatoarelor”, unul dintre membrii grupărilor ar fi încercat să facă şi un pic de comerţ cu componente speciale pentru astfel de infracţiuni.

„S-a reţinut că inculpatul Popa Adrian a înfiinţat un website, prin intermediul căruia a oferit spre vânzare componente electronice destinate confecţionării de dispozitive de skimming, gen camere miniaturale, baterii, dispozitive de scriere a benzilor magnetice ale cardurilor, capuri de citire a benzilor magnetice ale cardurilor, dispozitive electronice de stocare şi prelucrare a informaţiilor existente  pe benzile magnetice ale cardurilor bancare”, se mai arată în comunicat.

"Fabrică" de CARDURI descoperită la Galaţi. Cum erau GOLITE CO...

"Fabrică" de CARDURI descoperită la Galaţi. DETALII despre cum erau GOLITE CONTURILE bancare puteţi CITI în ediţia de vineri, 30 octombrie, a "Vieţii libere".

Posted by Viaţa Liberă on Thursday, October 29, 2015

În urma descinderilor care au avut loc în cursul acestei săptămâni, la Galaţi şi Bacău, procurorii au găsit mai multe sisteme informatice, unităţi de stocare şi componente electronice, precum şi 31.000 de franci elveţieni, 1.150 de euro, 360 de dolari americani, 400 de lire sterline şi 3.050 de lei.

Cei trei au fost prezentaţi miercuri Tribunalului Bacău, care a dispus arestarea lor preventivă, pentru constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, deţinerea de instrumente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, falsificarea instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Citit 8030 ori Ultima modificare Sâmbătă, 31 Octombrie 2015 01:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.