Ce REGULI trebuie respectate pentru EVITAREA unei TRAGEDII

Ce REGULI trebuie respectate pentru EVITAREA unei TRAGEDII
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Tragedia din clubul bucureştean „Colectiv” a dat naştere unor discuţii interminabile despre cine ar putea fi tras la răspundere pentru moartea celor 31 de persoane, cine şi când ar fi trebuit să verifice clubul sau ce condiţii ar fi trebuit respectate pentru a se evita un asemenea dezastru. Aceste discuţii nu îi mai ajută pe cei decedaţi sau răniţi în acel incendiu, dar ar putea fi o lecţie foarte bună pentru patronii cluburilor din toate oraşele ţării. Aceştia ar trebui să ştie, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, „proprietarul ori beneficiarul construcţiei are obligaţia să solicite şi să obţină avizul înainte de începerea lucrărilor execuţie la construcţii noi, de modificare a celor existente şi/sau la schimbarea destinaţiei acestora.”

Totodată, potrivit aceloraşi prevederi, proprietarul ori beneficiarul are obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu înainte de punerea în funcţiune a clădirilor ori spaţiilor amenajate în clădiri. Cei care nu au aceste avize ar face bine să le obţină în cel mai scurt timp posibil şi nu pentru că se anunţă controale, ci pentru siguranţa clienţilor lor.

Cine are nevoie de autorizaţie

Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt stabilite prin HGR nr. 1739/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit acestui act normativ, au nevoie de autorizaţie privind securitatea împotriva incendiilor spaţiile care au ca destinaţie alimentaţia publică şi o suprafaţă desfăşurată mai mare sau egală cu 200 de metri pătraţi sau desfăşoară activităţi de comerţ şi au o suprafaţă desfăşurată mai mare sau egală cu 400 de metri pătraţi. De asemenea, de autorizaţie de la ISU au nevoie şi sălile aglomerate, în care sunt mai mult de 200 de persoane şi o suprafaţa ce revine unei persoane mai mică de patru metri pătraţi. Situaţiile menţionate anterior se constată în raport cu documentaţiile tehnice întocmite de proiectanţi.

Cerinţe generale pentru autorizare

Conform legislaţiei în vigoare, fiecare clădire trebuie să fie prevăzută cu minimum două căi de evacuare, iar uşile acestor căi nu trebuie încuiate pe timpul funcţionării normale a clădirii. De asemenea, uşile aflate pe traseul de evacuare, care trebuie să fie liber în permanenţă, a persoanelor din clădire/sală trebuie să se deschidă în sensul evacuării. Lăţimea ieşirilor de evacuare în exterior se stabileşte de proiectant în raport de numărul maxim de persoane din spaţiul respectiv.

Echipamente de intervenţie

Tot conform legislaţiei, sălile aglomerate trebuie echipate cu mai multe instalaţii de protecţie împotriva incendiilor: instalaţii de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu, instalaţii pentru iluminat de siguranţă, cum ar fi cele de securitate pentru evacuare persoane şi împotriva panicii, instalaţii de stingere a incendiilor cu hidranţi interiori, instalaţii de stingere a incendiilor cu hidranţi exteriori, coloane uscate, în cazul în care clădirea în care este dispusă sala aglomerată are mai mult de două niveluri şi instalaţii de evacuare a fumului în caz de incendiu. De asemenea, elementele decorative interioare, finisajele, tratamentele termice şi acustice ale sălilor aglomerate nu trebuie să propage incendiul cu uşurinţă.

Obligaţiile proprietarilor

Deşi proprietarii clubului „Colectiv” au susţinut că întreaga organizare a concertului din seara de 30 octombrie a aparţinut trupei care a urcat pe scenă, legile din România precizează foarte clar care sunt responsabilităţile unui patron de club. Astfel, potrivit prevederilor Ordinului comun al ministrului Afacerilor Interne şi al ministrului Dezvoltării regionale şi Turismului, nr. 118/1709 din 20 mai 2010, act normativ aplicabil şi cluburilor şi discotecilor, proprietarul ar fi trebuit să obţină autorizaţiile necesare conform legii, să asigure încadrarea cu personal cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, să asigure informarea utilizatorilor privind regulile de apărare împotriva incendiilor, să doteze şi să echipeze cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor prevăzute în documentaţiile tehnice şi în prezentele dispoziţii generale.

Pe lângă regulile menţionate anterior, în scopul asigurării condiţiilor pentru evacuarea persoanelor uşile, casele scărilor, ieşirile, precum şi traseele către acestea trebuie marcate cu indicatoare de securitate, astfel încât să fie vizibile ziua şi noaptea, iar pe căile de evacuare este interzisă amplasarea oglinzilor sau vitrinelor, pentru a nu dezorienta utilizatorii.

Pe lângă faptul că nu au voie să permită accesul persoanelor peste numărul maximum admis prin documentaţia tehnică, patronii trebuie să organizeze, cel puţin trimestrial, exerciţii de evacuare şi utilizare a mijloacelor de primă intervenţie din dotare şi să asigure căi de acces pentru maşinile de pompieri şi ambulanţe.

CITEŞTE ŞI: Gălăţenii i-au luminat calea Valentinei, tânăra moartă în tragedia de la Club Colectiv

Citit 2917 ori Ultima modificare Luni, 02 Noiembrie 2015 20:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.