UPDATE/ Preşedintele Klaus Iohannis a fost în Piaţa Universităţii. Ce a declarat cu privire la ANTICIPATE

UPDATE/ Preşedintele Klaus Iohannis a fost în Piaţa Universităţii. Ce a declarat cu privire la ANTICIPATE
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

UPDATE, ora 21,30: Klaus Iohannis, preşedintele României, a mers duminică seara, 8 noiembrie, în Piaţa Universităţii, pentru a sta de vorbă cu oamenii care protestează, după tragedia ce a avut loc în Club Colectiv.

Unii dintre cei prezenţi i-au dat şefului statului foi cu revendicări. Au fost însă şi unii protestatari care l-au huiduit pe preşedinte şi au strigat "Ruşine, ruşine!", potrivit Agerpres.

Şeful statului a plecat din Piaţa Universităţii după 25 de minute, conform siteului stirileprotv.ro, însă nu înainte de a le promite oamenilor că va mai avea consultări cu societatea civilă. „Eu nu înclin acum foarte mult spre anticipate. Nu rezolvă problema”, a mai declarat preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Digi 24. Reamintim că şeful statului a avut săptămâna trecută consultări cu partidele parlamentare şi cu reprezentanţi şi societăţii civile după demisia premierului Victor Ponta. Iohannis a declarat, în urma consultărilor, că anticipatele ar putea fi o soluţie politică, la fel ca şi numirea unui guvern de tehnocraţi. Soluţia alegerilor anticipate e susţinută de PNL, în timp ce PSD a respins-o într-o primă fază.

După întâlnirea cu protestatarii, Klaus Iohannis a publicat pe pagina de Facebook următorul mesaj: "Am fost în seara aceasta în Piaţa Universităţii şi am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă revoltă, dar şi speranţă că lucrurile se pot schimba. Le-am spus celor prezenţi să aibă încredere şi să rămână implicaţi, doar împreună putem face ca România să devină ţara pe care ne-o dorim cu toţii". (MESAJUL POATE FI VĂZUT AICI, CLICK PENTRU DETALII)

La Galaţi, puţin peste 20 de oameni s-au adunat, duminică, în jurul orei 20,00, în faţa Prefecturii Galaţi, pentru a protesta şi pentru a-şi exprima solidaritatea cu victimele tragicului eveniment de săptămâna trecută, din clubul Colectiv. CLICK AICI PENTRU DETALII

Bilanţul persoanelor decedate în urma incendiului din Colectiv a ajuns la 45, după ce bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a murit, duminică seară, 8 noiembrie, a relatat mediafax.ro.


A şasea noapte de proteste în Capitală, în marile oraşe din ţară, dar şi peste hotare, după tragedia din Clubul Colectiv. Preşedintele Klaus Iohannis este la această oră în Piaţa Universităţii, potrivit realitatea.net.

Vom reveni cu amănunte.

Sursa foto: euractiv.ro (Ovidiu Vanghele)

Citit 2136 ori Ultima modificare Duminică, 08 Noiembrie 2015 22:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.