La PELERINAJUL LUMINII au participat sute de gălăţeni

La PELERINAJUL LUMINII au participat sute de gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului în Galaţi, Pelerinajul Luminii, închinat protectorului oraşului şi al României, Sfântul Apostol Andrei, a adunat laolaltă sute de gălăţeni, printre care şi foarte mulţi tineri, majoritatea membri ai ONG-urilor studenţeşti de la Universitatea Dunărea de jos. 

Elementul de noutate a fost reprezentat de faptul că IPS Casian Crăciun, Arhiepiscopul "Dunării de Jos", i-a însoţit pe tinerii îmbrăcaţi în straie populare în procesiunea de pe strada Domnească. Înainte de plecarea în pelerinaj, atât Înalt Prea Sfinţitul, cât şi tinerii prezenţi s-au rugat pentru odihna celor trecuţi în nefiinţă, dar şi pentru însănătoşirea celor încă în suferinţă după tragedia din clubul bucureştean Colectiv. "Dă, Doamne, veşnica odihnă tinerilor adormiţi în accidentul de la Colectiv şi tuturor altor jerfe căzute din mânia omului asupra omului“, au fost cuvintele rostite de Arhiepiscopul Dunării de Jos. 

Pelerinajul Luminii semnifică reluarea simbolică a călătoriei Sfântului Apostol Andrei, care a creştinat oamenii din ţara noastră. Cu prilejul sărbătorii Sf. Andrei, în aceste zile, la Galaţi, s-au întâlnit tinerii seminarişti, dar şi membri ai asociaţiilor creştine studenţeşti din toată ţara, unde s-a discutat pe tema "Întrebările Tinerilor şi răspunsurile Bisericii”. Dezbaterea a fost un real succes, iar Înalt Prea Sfinţitul Casian a remarcat bunul simţ, dar şi logica care a domnit peste discuţie. ,,Iată că astfel strada, vocea străzii, arată că are un rol important în cetate”, a mai spus arhiepiscopul.

Citit 966 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie 2015 21:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.