Ce a PĂŢIT o familie din Galaţi care a cules o TONĂ DE PĂSTÂRNAC în a doua zi de Crăciun

Ce a PĂŢIT o familie din Galaţi care a cules o TONĂ DE PĂSTÂRNAC în a doua zi de Crăciun
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Aproape o tonă de păstârnac a "făcut picioare" în a doua zi de Crăciun, după ce şapte membri ai unei familii din Galaţi şi-au unit forţele şi au pus osul la treabă. Persoanele, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani, s-au urcat în trei maşini şi au descins pe plantaţia unei societăţi comerciale din zona Vânători, de unde au cules nu mai puţin de 880 de kilograme de păstârnac. Au încărcat marfa în portbagajele autoturismelor şi au pornit spre casă, numai că în calea lor a apărut un echipaj al Poliţiei de Frontieră, care a vrut să afle ce transportau autoturismele. Verificarea a scos la iveală legumele, despre care ocupanţii maşinilor nu au putut oferi nicio explicaţie care să îi scoată din bucluc. Au recunoscut că "adunaseră" ilegal încărcătura, pentru a o vinde la piaţă şi a face rost de bani. Marfa, în valoare de peste 3.200 de lei, s-a întors la reprezentanţii societăţii de unde fusese culeasă, iar cei şapte sunt cercetaţi pentru furt.

Citit 6036 ori Ultima modificare Marți, 29 Decembrie 2015 11:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.