O femeie a fost SALVATĂ după ce a stat 20 de ore în GER

O femeie a fost SALVATĂ după ce a stat 20 de ore în GER
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

O femeie în vârstă de 44 de ani, aflată în stare de hipotermie, a fost salvată de un echipaj de ambulanţă, marţi după-amiază, 19 ianuarie, de pe un câmp din apropierea comunei gălăţene Hanu Conachi. Pacienta le-a povestit medicilor că este soţia unui cioban şi că a plecat spre stână cu gândul de a-i duce acestuia de mâncare. Doar că, din cauza ninsorii şi a viscolului, a rătăcit drumul şi a rămas blocată pentru mai bine de 20 de ore în ger.

"Femeia se afla în stare de hipotermie. După ce a fost stabilizată, a fost dusă la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, pentru mai multe îngrijiri medicale", a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.

Marţi noaptea, 19 spre 20 ianuarie, echipajele de ambulanţă au dus la spital sau la Centrul pentru persoane fără adăpost şi şapte oameni ai străzii, cu vârste cuprinse între 45 şi 60 de ani.

Autorităţile se aşteaptă ca astfel de cazuri să devină şi mai numeroase în zilele următoare, având în vedere faptul că Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat prelungirea codului galben de ger până pe data de 25 ianuarie.

ATENŢIE! CODUL GALBEN de GER a fost prelungit. Printre judeţele atenţionate se află şi GALAŢI

Citit 2239 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Ianuarie 2016 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.