AMENZI şi MĂRFURI CONFISCATE de Poliţia Economică şi Protecţia Consumatorului

AMENZI şi MĂRFURI CONFISCATE de Poliţia Economică şi Protecţia Consumatorului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pe 25 februarie, ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu comisari din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Galați au acţionat pe raza municipiului Galaţi în vederea combaterii evaziunii fiscale, a protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite, precum şi a identificării produselor contrafăcute puse în circulație, în centrele comerciale. Astfel, au fost desfășurate un număr de cinci acţiuni în cadrul cărora au fost verificate 17 societăți comerciale și 21 de persoane fizice care desfășurau activități de comerț.

Au fost constatate un număr de opt infracțiuni, dintre care două de evaziune fiscală, trei de punere în circulație de produse contrafăcute și trei de contrabandă, au fost indisponibilizate un număr de 273 seturi jucării, în valoare de 11.503 lei și au fost constatate opt contravenţii prevăzute de Legea 8/1996, privind drepturile de autor şi drepturile conexe

A fost verificată o societate care comercializa obiecte de îmbrăcăminte, aceasta neputând prezenta documente de provenienţă a mărfii, fiind sancționată contravențional cu suma de 6.000 lei, precum și măsura complementară a confiscării a 23.731 obiecte de îmbrăcăminte și a 247 metri de stofă, valoarea bunurilor confiscate ridicându-se la circa 27.000 lei.

La o firmă de panificație, s-a constatat că administratorul societății comercializa pâine fără a deține documente de proveniență pentru aceasta. S-a dispus sancționarea contravențională cu suma de 2.000 lei și măsura complementară a confiscării a 2.500 produse de panificatie (pâine).

Citit 5391 ori Ultima modificare Sâmbătă, 27 Februarie 2016 16:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.