Mai mulţi gălăţeni, ACUZAȚI de ESCROCHERII în Argeş. Într-o lună au făcut o mică AVERE

Mai mulţi gălăţeni, ACUZAȚI de ESCROCHERII în Argeş. Într-o lună au făcut o mică AVERE
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Doi bărbaţi din Galaţi şi un complice de-al lor, aflat în penitenciar, au intrat în atenţia autorităţilor din două judeţe după ce mai multe persoane din municipiul Piteşti au reclamat faptul că au fost înşelate prin metoda "Accidentul". Poliţiştii au ajuns la cei trei suspecţi ca urmare a sesizărilor care indicau faptul că păgubiţii fuseseră contactaţi telefonic de necunoscuţi care se recomandau ca având funcţii oficiale şi care le cereau bani în numele unor apropiaţi care fuseseră implicaţi în evenimente rutiere. După ce au avut certitudinea că apelurile fuseseră date de gălăţeni, anchetatorii de la IPJ Argeş, ajutaţi de colegii de la Galaţi, au descins la domiciliile celor vizaţi.

„Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în perioada decembrie 2015 - ianuarie 2016, pe raza municipiului Piteşti, un bărbat de 34 de ani, din comuna Piscu, judeţul Galaţi şi un altul de 30 de ani, din municipiul Galaţi, în complicitate cu un bărbat de 28 de ani, încarcerat în penitenciar, ar fi înşelat şase persoane prin metoda "Accidentul". Prejudiciul total creat prin săvârşirea faptelor de înşelăciune se ridică la suma de 33.200 de lei”, se spune în comunicatul IPJ Argeş.

La percheziţii, poliţiştii au găsit nouă telefoane mobile, şapte cartele SIM, două laptopuri şi alte bunuri pe are le-au ridicat şi pe care le vor folosi pentru a-şi susţine acuzaţiile de înşelăciune aduse celor trei suspecţi.

Citit 2891 ori Ultima modificare Luni, 29 Februarie 2016 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.