ATENȚIE, FUMĂTORI! Ultimul weekend de fumat în bar

ATENȚIE, FUMĂTORI! Ultimul weekend de fumat în bar
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

E ultimul weekend în care românii mai pot fuma în spațiile publice închise, inclusiv în baruri, cluburi și restaurante sau spații de birouri. Potrivit legii 15/2016, de pe 17 martie, adică de joia viitoare, fumătorii nu-și vor mai putea aprinde țigările decât în spațiile deschise.

De ce interzice fumatul fix de joi? Pentru că atunci se împlinesc cele 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii 15/2006. Lupta legislativă împotriva fumatului în spațiile închise a fost una de durată. Proiectul de lege primise votul senatorilor încă din 2011, dar a trecut și de forul decizional, adică de Camera Deputaților, abia în decembrie, anul trecut. Pe 29 ianuarie, legea a fost promulgată și de președintele Klaus Johannis.

Vă gândiți că nu-i mare bai cu legea asta și că tot o să vă lase barmanul sau ospătarul să vă aprindeți o țigară? Sau că șeful e om de înțeles și n-o să vă interzică să fumați la birou? Mai bine v-ați mai gândi o dată! Pentru agenții economici care nu respectă prevederile legii 15/2016, sancțiunile sunt foarte dure. La prima abatere, e doar o amendă de 5.000 lei, ce-i drept! Dar la a doua abatere, amenda va fi de 10.000 lei, iar activitatea societății va fi suspendată până la remedierea problemelor. Dacă se întâmplă și a treia oară, amenda va urca la 15.000 lei, iar unitatea respectivă se închide. Nici fumătorul nu va scăpa de amenda cuprinsă între 100 și 500 lei.

Citit 2251 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Martie 2016 13:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.