DEZINSECȚIA continuă şi astăzi. UNDE se acţionează pentru stârpirea insectelor periculoase

DEZINSECȚIA continuă şi astăzi. UNDE se acţionează pentru stârpirea insectelor periculoase
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Dacă vineri, când s-a dat startul programului de dezinsecţie, autorităţile au acţionat pe Faleza Inferioară a Dunării, locul preferat al gălăţenilor pentru promenadă, astăzi, 25 aprilie, operaţiunile de stârpire a ţânţarilor, căpuşelor, ploşniţelor, muştelor şi nu numai sunt programate pentru mai multe zone. Conform calendarului făcut public de Primărie, astăzi dezinsecţie la sol se va face în parcul din Dimitrie Cantemir, în Micro 20, la G2, A13, B3, D3, B4, D4 şi "Doi Cocoşi", în parcul din Micro 19, blocurile la N1, R5, O10, T3, Şcolile 29 şi 17, în parcul din Micro 21 şi blocurile  D7, D8, G 23, PR4, precum şi parcul de la Turnul TV, dar şi în Parcul Cloşca.

Primăria municipiului Galaţi recomandă populaţiei să evite pe cât posibil parcurile în care se face dezinsecţie, pe perioada în care se împrăştie substanţele speciale. Acestea nu afectează sănătatea oamenilor, dar pot provoca reacţii alergice, strănut, tuse etc.

Citit 1546 ori Ultima modificare Luni, 25 Aprilie 2016 13:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.