Şah şi coafură

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* ASTRA şi copiii: Profesorul Areta Moşu, Preşedinta Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - ASTRA, prin Despărţământul „Mihail Kogălniceanu" Iaşi, ne anunţă că şi în acest an, din 17 iulie, au sosit la Iaşi delegaţiile copiilor români din Basarabia şi Bucovina care vor participa la o tabără tematică.

* Bibliotecile din regiunea Veneto: Graţie unei intiaţive a tipografiei Grafica Veneta Spa, cu sprijinul cotidianului „Adevărul" şi a Regiunii italiene Veneto, în toate bibliotecile din Veneto, Italia, se vor putea găsi cărţi în limba română.

Eurofest 2009: Parcul Jean-Drapeau din Montreal va găzdui duminică, 25 iulie, ziua României în cadrul amplei manifestări Eurofest 2009, eveniment la care ţara noastră va fi reprezentată de artişti ce vor oferi publicului un program extrem de captivant.

* Maccabiah Games din Israel: Sportivii Ranko Szuhanek şi Mihai Grunberg, jucători de şah din Timişoara, participă la ceea de-a 18 ediţie a Macabiadei (Maccabiah Games) din Israel.

* Nava Şcoală „Mircea”, la competiţie nautică în State: Nava Şcoală „Mircea", care aparţine Academiei Navale „Mircea cel Bătrân", efectuează în perioada 12 aprilie - 26 august un marş de instrucţie cu participarea la etapele 2, 3 şi 4 ale competiţiei nautice Tall Ships Atlantic Challenge 2009 din Statele Unite ale Americii.

* Nu-i frizer, e hairstylist: Mihai Mavrichi, 35 ani, este la Londra din 1994. Este hairstylist într-un salon din Kensington. O meserie bună, care îi oferă satisfacţii profesionale şi financiare. Nu se lasă însă confundat cu un frizer! Stilistul e artist, expert în complicate combinaţii chimice. Ca să ajungă aici a făcut patru ani de practică şi a trecut prin patru saloane. Părul englezoaicelor pare foarte mulţumit.  

* Artişti în turneu prin Germania: Românii din Germania sunt invitaţi să ia parte în zilele de 17, 18 şi 19 iulie la o serie de concerte susţinute de mai mulţi artişti români de muzică uşoară şi populară în câteva localităţi din această ţară. Astăzi, spectacolul se va desfăşura în aer liber, la grădina restaurantului "Zum König" Königsberger, iar duminică, la Restaurantul Petri Heil Udo Dascalescu din Ludwigshafen.

* Festivalul Menuhin: Pianista româncă Mihaela Ursuleasa va concerta luni, 27 iulie, în cadrul Festivalului de Muzica Menuhin din localitatea elveţiană Gstaad, la Église de Rougemont, alături de violonista Patricia Kopatchinskaja.

Citit 665 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.