Procurorii din Alba Iulia au recuperat o spirală dacică din aur de 887 grame

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au recuperat, vineri, o spirală dacică din aur cu o greutate de 887 grame, în urma colaborării cu autorităţile germane din Landul Hessen, informează Parchetul General.

“Artefactul aparţine tezaurului de spirale sustras în mai 2001 de o echipă de braconaj arheologic din judeţul Hunedoara, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, clasat monument istoric pe lista UNESCO”, se arată în comunicatul Parchetului General de vineri.

Potrivit Parchetului General, piesa a fost recuperată conform art.4 din Convenţia de la Roma, UNIDROIT, pentru restituirea bunurilor culturale furate sau exportate ilegal, prin achitarea de către Statul Român a justei compensaţii, cuvenite colecţionarului american care a cumpărat spirala de la o firma de antichităţi din Germania.

“De la începutul anchetei, respectiv din anul 2005 şi până în prezent, prin activitatea organelor judiciare, Patrimoniul Cultural Naţional a fost reîntregit cu mai multe tezaure recuperate: 11 brăţări dacice din aur, un colier cu pandative, din aur, in greutate de 78 gr. şi o pereche de cercei de 14 gr. şi 13 gr, câteva mii de monede antice din aur, argint şi bronz, precum şi numeroase alte artefacte depuse in colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, ale muzeelor naţionale de istorie din Alba Iulia şi Cluj - Napoca”, precizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în comunicatul de presă.

Citit 635 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.