Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat duminică seară că, în cadrul întâlnirii liderilor partidului, s-a decis ca ministrul Educaţiei să găsească o soluţie ca studenţii de la Universitatea Spiru Haret "să nu sufere", explicitând că aceştia nu trebuie să mai dea examene suplimentare.
"Decizia noastră este de a face ca studenţii care, de bună credinţă, au intrat în această formă de învăţământ să nu sufere şi doamna ministru Andronescu a primit din partea conducerii partidului sarcină să rezolve până marţi acest lucru", a afirmat Geoană.
"În al doilea rând, dorim să se afle adevărul până la capăt cu privire la modul în care s-au organizat aceste operaţiuni, inclusiv modul în care, prin complicitate vinovată, miniştri ai Educaţiei, de la domnul Miclea la domnul Hârdău, la domnul Adomniţei au tolerat creşterea acestui cancer. De aceea, doamna ministru Andronescu are din partea noastră sarcina ca acest corp de control să îşi continue investigaţiile", a adăugat liderul PSD.
Întrebat dacă prin a nu provoca suferinţă studenţilor implicaţi înţelege ca aceştia să nu mai da examene suplimentare, Geoană a răspuns că da. Totuşi, confruntat cu afirmaţia Ecaterinei Andronescu în care aceasta spunea că nu se gândeşte la aşa ceva, preşedintele PSD a răspuns sec: "Se gândeşte!".
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat duminică seară că, în cadrul şedinţei de conducere a partidului, nu s-a pus problema schimbării sale din funcţie, ci că i s-a pus în vedere să caute o soluţie care să nu afecteze studenţii, dar nu de a nu se da un alt examen.
"Am trimis o echipă de control, la începutul săptămânii aştept primele date să văd cât sunt exact. Am discutat şi soluţia pe care am propus-o, mai caut şi alte soluţii. Totuşi, ceea ce s-a întâmplat acolo, de atâţia ani, fără ca cineva să ia o măsură, nu este în regulă", a precizat Andronescu.
Întrebată dacă s-a pus problema schimbării sale din funcţie, ministrul a răspuns că nu. "Am discutat subiectul, mi-a spus că poate ar fi trebuit să informez şi ceilalţi colegi pentru că într-adevăr, dacă mai mulţi vorbesc despre lucruri pe care le cunosc în acelaşi fel, cred că mesajul este mai bine trimis către cei pentru care lucrăm", a subliniat ministrul.
Cât priveşte posibilitatea ca studenţii să nu dea un alt examen, Andronescu a considerat că nu s-a discutat problema sub acest aspect în şedinţa PSD. "Nu s-a pus problema să nu dea niciun alt examen, s-a pus problema să găsim o soluţie care să-i afecteze cât mai puţin cu putinţă pe ei, pentru că, într-adevăr, ei sunt cei păcăliţi", a afirmat ministrul, precizând că a găsit o soluţie, dar mai caută şi altele.
"În câteva zile o să spun care este varianta pe care mergem în final, trebuie să am informaţii de la comisia de control, la minister nu există niciun fel de baze de date în legătură cu Universitatea", a afirmat Andronescu.
Liderii PSD s-au întâlnit duminică seară într-o şedinţă de BPN, cel obişnuit de luni fiind anulat, şedinţă în care au discutat problemele referitoare la diplomele Universităţii Spiru Haret, despre prezenţa ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, în şedinţa de luni a Coaliţiei PD-L PSD, dar şi programul de guvernare al PSD, cu accentul pe punctele referitoare la combaterea crizei.
La şedinţă au participat, între alţii, preşedintele PSD, Mircea Geoană, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, preşedintele grupului deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, secretarul general interimar, Valeriu Zgonea, preşdintele de onoare, Ion Iliescu, precum şi miniştri PSD.
Şedinţa a început în jurul orei 18 şi a durat aproximativ până la ora 22.
Problema diplomelor de licenţă ilegale a revenit în actualitate după ce Universităţii "Spiru Haret" i s-a retras dreptul de organizare a admiterii în anul universitar 2009-2010, prin HG 749/2009, care cuprinde lista facultăţilor din România acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu. Astfel, în baza faptului că "Spiru Haret" a solicitat şi câştigat în instanţă să fie anulate prevederile a două HG anterioare de acest tip, respectiv 676/2007 şi 635/2008, universitatea nu a mai fost trecută şi în hotărârea din acest an. Numai că, anul acesta, hotărârea are o prevedere nouă, şi anume, numai facultăţile listate pot organiza admitere în anul universitar 2009-1010.
Aproape toate centrele de învăţământ din cadrul Universităţii "Spiru Haret" funcţionează ilegal, printre ele fiind cele din Capitală ale facultăţilor de arhitectură, limba română şi matematică, dar şi sedii din oraşe ca New York, Toronto sau Tel Aviv, a informat Ministerul Educaţiei.
Universitatea "Spiru Haret" are 311.928 de studenţi, ceea ce înseamnă două treimi din totalul studenţilor din România. Instituţia a fost înfiinţată în anul 1991 şi a dobândit primele acreditări pentru învăţământ la zi în 2002. Până în prezent, "Spiru Haret" are circa 96.000 de absolvenţi.