Peste 1.000 de amenzi şi zeci de permise reţinute

Peste 1.000 de amenzi şi zeci de permise reţinute
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Poliţiştii gălăţeni au intensificat, în perioada 29 iulie – 4 august, activităţile de prevenire şi combatere a activităţilor ilicite, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică şi respectarea regulilor de circulaţie.

Poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice şi arme, explozivi şi substanţe periculoase au acţionat, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor ilegale, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legii.    

În această perioadă, la nivelul judeţului Galaţi, au acţionat 234 de poliţişti cu 113 autospeciale şi au constatat 106 infracţiuni în flagrant. Totodată, au depistat şi reţinut cinci persoane, urmărite la nivel naţional”, ne-a explicat Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Pe lângă acestea, poliţiştii rutieri au reţinut 38 de premise de conducere şi au retras 13 de certificate de înmatriculare.

“Pe parcursul derulării acţiunii, poliţiştii au aplicat 1.085 de sancţiuni contravenţionale, 227 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 25 pentru fapte de natură economică şi 788 pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier, iar celelalte sancţiuni la alte acte normative, valoarea amenzilor aplicate fiind de 286.901 lei”, a conchis Ştefan Gohoreanu.

În urma acestor acţiuni s-a constatat că numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile de prevenţie şi-au atins scopul.

Citit 3658 ori Ultima modificare Vineri, 05 August 2016 18:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.