Număr RECORD de AMENZI pentru scandal şi consum de alcool

Număr RECORD de AMENZI pentru scandal şi consum de alcool
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În ultima perioadă, din ce în ce mai multe persoane au fost amendate pentru tulburarea liniştii publice şi pentru consum de alcool în alte locuri decât cele special amenajate. Astfel, de la începutul anului şi până în prezent, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, în conformitate cu prevederile legii 61/1991, poliţiştii locali gălăţeni au aplicat 428 de sancţiuni contravenţionale. În mare parte amenzile au fost date persoanelor care au tulburat ordinea şi liniştea publică, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

De asemenea, un număr important de sancţiuni, 1.317, au fost aplicate persoanelor care au consumat băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate.

“În total, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi consum de băuturi alcoolice, poliţiştii locali au aplicat un număr de 1.741 de sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de 245.840 de lei”, ne-a explicat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile legii 61/1991, tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00 - 08,00 şi 13,00 - 14,00, prin zgomote de orice fel (vocale, diverse aparate, obiecte sau instrumente muzicale) se sancţionează. Valoarea unei amenzi este de la 500 la 1.500 de lei. Pentru tulburarea liniştii publice la alte ore, decât cele menţionate anterior, sancţiunile sunt cuprinse între 200 şi 1.000 de lei.

Persoanele care consumă băuturi alcoolice, în alte locuri decât cele special amenajate, mai precis drumuri publice, parcuri, stadioane, instituţii publice, mijloace de transport în comun, riscă sancţiuni cuprinse între 100 şi 500 de lei.         

Citit 1669 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Octombrie 2016 15:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.