În urma alegerii lui Trump | Continuă protestele în mai multe oraşe din SUA

În urma alegerii lui Trump | Continuă protestele în mai multe oraşe din SUA
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Pentru a treia noapte la rând, au avut loc demonstraţii anti-Trump în marile oraşe din Statele Unite ale Americii, dar şi în campusurile universitare. Mii de americani au ieşit din nou în stradă în Miami, Portland, Atlanta, Philadelphia, New York şi San Francisco, potrivit presei americane. Reprezentanţii protestatarilor au declarat că, deşi sunt conştienţi că acţiunile lor nu mai pot schimba rezultatul votului, îşi doresc să atragă atenţia asupra nemulţumirilor pe care le au la adresa celui care va fi în fruntea SUA pentru următorii patru ani. 

De asemenea, protestatarii au spus că vor să sensibilizeze opinia publică în privinţa temelor de campanie promovate de Donald Trump, de la defăimarea femeilor până la ameninţarea construirii unui zid între SUA şi Mexic pentru a ţine imigranţii la distanţă. Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a oferit o nouă dovadă de "râzgândire cronică", cu prilejul protestelor. Astfel, după ce în noaptea de joi spre vineri a comentat pe o reţea de socializare că "acum manifestanţii profesionişti, incitaţi de media, protestează. Foarte nedrept", a revenit în cursul zilei de vineri pentru a spune "apreciez că micile grupuri de protestatari de noaptea trecută iubesc această ţară grozavă. Ne vom uni cu toţii şi vom fi mândri". 

Citit 1268 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Noiembrie 2016 11:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.