Nu ţi s-a întâmplat să-ţi urle unul o manea în ureche exact atunci când abia ai reuşit să adormi, obosit după o zi de muncă? Vai, dar de ce personalizez? Nu-i musai să fie manea, poate să fie muzică populară, rock, folk, cor de copii sau operă – chiar îngerească să fie, dacă urlă tare, pentru că aşa se simte bine nesimţitul de deasupra sau de sub tine (mă refer la apartament, desigur), nu simţi că-ţi vine să-l omori?
Şi poate că omul nu-i nici măcar un grobian. Poate că e o profesoară de franceză care îşi sărbătoreşte titularizarea. E cu distinşii săi colegi dar, din vorbă în vorbă, din pahar în pahar, s-au încins, cum se spune.
Sau poate că i-a născut unuia nevasta – ce vrei, să se bucure pe balcon, în şoaptă? O dată are omu´ urmaş prima dată! Şi, când dai muzica tare, te şi miri că vecinul nu-ţi mulţumeşte: cum, nu-i place Vali Vijelie?!
De regulă, există un program de odihnă acceptat, din bun-simţ, de toată lumea. El a fost inventat în epoca aia comunistă, după ce mai înainte era program de siestă pentru lumea bună şi clasa de mijloc.
Omeneşte, facem însă rabat când pentru unul, când pentru altul dintre vecini. Dar ce te faci dacă îi apucă pe rând pe toţi cei 80 de locatari din bloc să dea muzica mai tare?
Or fi proşti americanii că trimit poliţistul la uşă dacă se aude doar un zumzet de muzică la o oră nepotrivită? Unul îmi povestea că, fiind în SUA a făcut un grătar în curtea lui, o fi vorbit şi el mai tare cu prietenii, nu spun nu, dar avea ditai peluza până la cea mai apropiată casă. Şi tot a venit un elicopter al Poliţiei să pună „raza” pe el şi să impună linişte.
Pe lângă scandalul din bloc, pe care trebuie să-l tolerezi dacă vrei să-ţi mai dea vecinul bună ziua şi să nu-ţi taie cineva firul de la telefon, este zgomotul străzii pe care-l auzi prin fereastră. Cârciumi cu muzica la maxim lângă cârciumi cu muzica la maxim!
Şi în faţa barurilor cu muzica la maxim, maşini cu muzica la boxe dată la maxim şi cu geamul coborât la maxim. Evident, proprietarul maşinii nu este în maşină, este însă maxim la câţiva metri, în cârciumă, încercând să audă, peste muzica maximă din local, propriul maxim.
Vezi deseori şi la miezul nopţii astfel de maşini, elegante, cu tipi total lipsiţi de eleganţă, care dau muzica excesiv de tare. De ce oare? 1: ca să iasă muzica şi afară, că-i prea tare şi-i deranjează. 2: ca să-i vadă „fraierii” cine sunt ei. „Că mor duşmanii mei/ Că fac ce vreau cu ei” – se pot auzi versurile unei minunat cântec…
S-ar rezolva şi la noi cu amenzi ca pe la nemţi, ca pe la americani, unde majoritatea (căci îmi place să cred că majoritatea este cea bine-crescută!) impune minorităţii păstrarea unor reguli? Am văzut destui feciori de bani gata care râd în nas autorităţii, doar spunând cine e tatăl lor.
Cineva mă contrazice: nu se rezolvă cu amenzi! Mulţi dintre zgomotoşii violenţi n-au, oficial, un venit. Au… venit de prin Germania unde au muncit sau au dat în cap, au ghiuluri şi maşini, dar n-ai cum să le iei banii! Şi atunci, ce faci, tragi cu pistolul, ca poliţistul din Oancea?
Ieri dimineaţă, în autobuz, a fost o contrazicere de principiu pe chestia asta, căci amănuntele nu se ştiu. Un bătrân cât o vază de flori: „Eu n-am avut pistol, că mi-a venit şi mie de vreo trei ori să-mi fac dreptate!”
Au sărit alţii, să spună că nu tragi într-un om neînarmat… Poţi mai bine… să-i spargi farul. Da’ nu dă el în tine? – s-a întrebat vecinul de banchetă, unul cu ochelari.
Un tânăr a adăugat că tocmai vine din Occident, unde poliţiştii îi respectă pe cetăţeni (un director din Galaţi îmi povestea totuşi acum câţiva ani că l-au bătut poliţiştii germani pentru că nu avea actele la el) şi i-a sărit ţandăra când l-a umilit un poliţist după ce şi aşa i-a luat carnetul.
„Dar poate şi poliţistul are dracii lui, când te tot iei de el” - a îndrăznit o bătrânică, văduvă de poliţist (mi-a spus bătrânelul).
Stau şi mă gândesc: ce s-ar fi întâmplat, la atâta nesimţire şi desconsiderarea celuilalt, dacă şi în România ar fi ceva obişnuit, ca în SUA, să porţi armă? Şi aşa au destui, legal sau nu!
