UPDATE | Imnul României a făcut turul Galațiului
Foto: Foto: Marius Prisacariu

UPDATE | Imnul României a făcut turul Galațiului
Evaluaţi acest articol
(56 voturi)

 

UPDATE ora 22.55 - După cel mai lung marș de protest din aceste zile, manifestanții se apropie de clădirea Prefecturii venind din partea cealaltă a orașului. În zona căminelor studențești, coloana mai cuprindea doar vreo 400 de oameni. Imnul României a făcut turul Galațiului.


UPDATE ora 22,15 - Se cântă imnul României și în autobuzele Transurb! Coloana manifestanților a trecut de General și a ajuns in Micro 39-40. Mulți dintre ei s-au retras spre case, au luat autobuzul și chiar au cântat imnul național!


UPDATE ora 21,00 - 6.000 de manifestanți au ajuns la Inelul de Rocadă. Coloana de protestatari își schimbă traseul, merge pe strada Siderurgiștilor până la General, după care va cobori pe Basarabiei și se va întoarce la Prefectură.


UPDATE ora 20,20 - Peste 5.000 de oameni urcă la pas pe strada Brăilei. Coloana se întinde pe cel puțin 300 de metri.


UPDATE ora 19,45 - Peste 2000 de partipanți au pornit din nou în marș pe strada Domnească. Capul coloanei a ajuns la Hotel Galați, iar coloana se întinde până la Primărie. Se scandează "Hoții, hoții!", "Demisia!".


UPDATE ora 18.50 - Strada Domnească este din nou blocată. Sunt circa 1.000 de manifestanți.


UPDATE ora 18,30 - Sunt peste 400 de oameni strânși în fața Prefecturii care au început scandările. Prima a fost "Demisia", apoi "Nu plecăm acasă, hoții nu ne lasă".


Protestele care au avut loc în fiecare zi, de marţi încoace, în faţa Prefecturii şi apoi în marş pe străzile oraşului, au făcut ca, în aceste zile, Galaţiul să nu mai fie roşu, ci tricolor.

Oraşul şi-a luat culorile înapoi, după ani şi ani de zile, de la steagurile fluturate fără odihnă de mii de oameni, de la zâmbetul tinerilor ieşiţi în stradă sau de la tricolorul pe care mulţi dintre ei şi l-au pictat pe obraji, de la sufletul cald al bunicilor care şi-au însoţit copiii sau nepoţii la protestele contra Ordonanţei 13 emise de Guvernul Grindeanu.

Cei care au ieşit în stradă în aceste zile la Galaţi nu au fost doar tineri, deşi aceştia au fost majoritari. Contra Ordonanţei au protestat şi părinţi cu copiii în braţe sau în cărucior, dar şi gălăţeni de vârsta a treia, care au venit pregătiţi cu steaguri, pancarte sau tot felul de instrumente de făcut zgomot.

"În decembrie, eram în Statele Unite, la fiica mea şi la nepoţei. Şi am mers atunci câteva sute de kilometri până în Los Angeles, ca să putem vota. Iar acum, când suntem acasă şi vedem ce se întâmplă, când vedem ce vrea să facă guvernul, cum să nu fim în stradă? Dacă ai sânge de român, cum să nu-ţi pese?", ne-a spus o doamnă, sâmbătă, la protestul din faţa Prefecturii.

La fel ca în toată ţara, şi la Galaţi s-a protestat paşnic, fără incidente. Şi la Galaţi s-au născut sloganuri sau lozinci care au făcut deliciul participanţilor, şi la Galaţi s-a cântat imnul naţional sau cântecele din Piaţa Universităţii. În ceea ce priveşte participarea, Galaţiul a crescut de la o zi la alta. De la câteva sute de protestatari, câţi au fost în seara de marţi, până la 7.000 şi chiar peste, cât s-a estimat în serile de vineri şi sâmbătă.

Protestul de sâmbătă nu s-a abătut de la „tipar”. Începând cu ora 18.00, oamenii au început să se adune în piaţeta din faţa Monumentului Eroilor Revoluţiei, de vizavi de Prefectură. Din boxe răsunau cântecele Pieţei Universităţii şi apoi celebrul „imn al golanilor”, după care toţi cei prezenţi au cântat, împreună, Imnul naţional. Te lua cu fiori, şi nu doar de la frig! În jurul orei 20,00, s-a plecat din nou în marş pe traseul ştiut: str. Domnească - Brăilei - Ţiglina - Inelul de Rocadă şi înapoi. Porniţi cam 2.000 de la Prefectură, manifestanţilor li s-au tot alăturat pe drum alţi şi alţi gălăţeni, astfel că Jandarmeria a estimat un număr de 7.000 de oameni care au participat la protestul de sâmbătă. Mulţi erau şi pe margine şi aplaudau şi fluturau pancarte, alţii claxonau din maşinile care treceau pe partea cealaltă, dar erau şi mulţi care stăteau şi la ferestre. Estimarea oficială, de 7.000 de oameni, o fi sau nu adevărată, dar, din coloană, aceasta se vedea mare cât România!

Chiar dacă guvernul a anunţat, ieri după-amiază, că Ordonanţa 13 a fost abrogată, acţiunile de protest ale gălăţenilor au continuat. Manifestanţii au început să se adune, ca de obicei, în jurul orei 18.00, în faţa Prefecturii, iar programul anunţat al demonstraţiei era similar celor din zilele anterioare. Momentan sunt aproximativ 150 de protestatari.

       

Citit 12919 ori Ultima modificare Luni, 06 Februarie 2017 22:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.