Crescătorul de vipere de pe Democraţiei

Crescătorul de vipere de pe Democraţiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cele zece reptile aparţin unui crescător, care le ţine în locuinţa sa închise în terarii, de unde nu pot scăpa, susţine el * Duminică, zi cu ghinion – unul dintre şerpi l-a muşcat de două ori pe bărbatul de 72 de ani * Acum acesta se află la spital şi se reface * Şerpii „domiciliază” legal în locuinţa bărbatului *

Peste o muşcătură de viperă nu treci chiar aşa de uşor! După două consecutive, însă, e cu atât mai greu să-ţi revii, iar riscurile ca veninul să facă ravagii în organismul celui muşcat sunt de două ori mai mari!

A aflat-o pe pielea lui bărbatul de 72 de ani care a ajuns la Urgenţe, duminică, după ce o astfel de târâtoare l-a „capsat”, mai întâi de buricul arătătorului de la o mână, apoi de aceeaşi zonă a celeilalte mâini. Aflat încă în secţia de Terapie Intensivă, ieri dimineaţă, bărbatul îşi aminteşte cu oarecare detaşare despre scena terifiantă, petrecută nu oriunde, ci chiar în demisolul propriei case, din centrul oraşului.

Crescătorul cu zece vipere

Omul locuieşte pe strada Democraţiei şi este crescător de vipere de mai bine de jumătate de an. „Am zece. Le-am cumpărat anul trecut, în octombrie, de la cineva din Timişoara, cu 300 de euro vipera. Am şi acte de proveninţă, aşa cum cere legea. Deh, încercăm şi noi să mai facem un ban, să ne asigurăm o sursă de supravieţuire”, povesteşte bărbatul, cu mâinile roşii, umflate şi cu cele două degete bandajate.

Ce-i drept, în lipsa unor astfel de incidente, afacerea poate fi profitabilă. Din informaţiile noastre, preţul  unui gram de venin ar putea ajunge şi până la 1500 de euro, dacă este cumpărat de o companie farmaceutică din străinătate. Dar, trebuie să recunoaştem că după circa un an de îngrijit vipere – care ar urma să producă circa un gram de venin fiecare, anual -  banii ar fi meritaţi din plin de crescător.

Oricum, atunci când se va hotărî să obţină profit de pe urma animalelor, bărbatul ar putea avea nevoie şi de alte acte. Până acum, susţine el, n-a recoltat nici măcar un gram de venin, deci este în legalitate.

Potrivit directorului coordonator al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Protecţia Alimentelor, Carmen Stroe, bărbatul va trebui să obţină o autorizaţie pentru a le expune, comercializa sau pentru a le folosi în scopul recoltării de venin. Având în vedere că până acum n-a făcut nimic din toate astea, legal bărbatul este doar un colecţionar ceva mai excentric.

„Au o mobilitate fantastică”

Septuagenarul a povestit în detaliu ce s-a întâmplat de fapt. „Le făceam curat în cuşcă – o activitate care trebuie repetată periodic. Citisem pe internet despre o tehnică nouă. Am slăbit puţin strânsoarea uneia, iar ele au o mobilitate fantastică. Şi tocmai când am încercat să fiu blând cu ele, cea pe care o ridicasem s-a întors şi m-a agăţat cu un dinte de deget. Bine că nu m-a muşcat cu ambii dinţi, pentru că doza de venin ar fi fost şi mai mare…”.

Iată de unde veneau vorbele româneşti „veninos ca o viperă”, „a creşte un şarpe la sân” sau „a muşcat mâna care l-a hrănit”.

Acum starea bărbatului este stabilă, dar medicii de la Terapie Intensivă au preferat să îl ţină în secţie, pentru continuarea tratamentului şi pentru monitorizare.

„Una dintre vipere l-a muşcat pe bărbat fulgerător, într-o fracţiune de secundă, de indexul unei dintre mâini şi apoi imediat de indexul celeilalte. Semn că vipera ştie foarte bine la ce foloseşte mâna omului. Neavând viteza de reacţie corespunzătoare şi neputând să se ferească, omul nostru a avut în schimb cunoştinţele necesare”.

„A sângerat intens locul cu muşcătură, a pus şi o legătură – un fel de garou, ca să nu se împrăştie veninul şi a venit repede la spital unde i s-a făcut vaccinul antiviperin. Cu toate acestea a avut necroze tegumentare la locul ambelor muşcături (pielea s-a înnegrit) care au necesitate incizare. Un caz similar se produsese,  cu o zi înainte, la Cluj”, a declarat directorul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Mult venin pe metru pătrat

Mai multe detalii despre cele zece vipere dar şi despre modul în care au ajuns ele la demisolul casei din Strada Democraţiei ne-a dat Silviu Tofan, fiul bărbatului internat.

„S-a întâmplat dintr-o manevră greşită. Nu ne-am speriat, pentru că de obicei le mai manevrăm şi cu mâna, fără să ne punem în pericol. Depinde de starea fiecăreia  - de data asta una a fost mai nervoasă şi a muşcat”, afirmă Silviu Tofan.

Acestea ne-a mai spus că viperele sunt şerpi care se mişcă foarte încet şi calm şi că singurele momente în care au o viteză uimitoare sunt cele în care muşcă.

„Am acte de provenienţă pentru ele, fiindcă altfel n-aveam voie să le deţin. Le-am cumpărat de la o fermă de vipere din Timişoara, iar cei de acolo le-au importat din Belgia. La noi nu ai voie să capturezi vipere din sălbăticie. De autorizaţie din partea organelor de mediul aş avea nevoie numai dacă aş depăşi un număr de câteva sute de vipere, pentru ca atunci prezenţa lor ar  influenţa mediul”, mai povesteşte Silviu Tofan.

„Oricum ele sunt în siguranţă aici, au condiţiile necesare şi nu au cum să scape”, conchide fiul crescătorului muşcat.

Un lucru e sigur. Oricât de bine închise în terarii ar fi, simpla prezenţă a celor zece vipere este de zece ori mai eficientă pentru siguranţa casei decât orice sistem de pază!

Citit 2608 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.