Zeci de COPACI, încă la pământ. Galaţiul, răpus de ultima răbufnire a iernii

Zeci de COPACI, încă la pământ. Galaţiul, răpus de ultima răbufnire a iernii
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sesizările pe adresa redacţiei nu încetează să vină, în urma viscolului care s-a abătut peste judeţul Galaţi joi după-amiază. În oraş sunt, încă, zeci de copaci doborâţi de vânt care tronează pe carosabil sau prin parcările blocurilor, iar în judeţ zeci de localităţi nu au, încă, alimentare cu curent electric, din cauza stâlpilor rupţi. La toată această situaţie se adaugă şi lipsa de răspuns a organelor abilitate, în speţă Electrica, astfel că oamenii sunt disperaţi. 

De aproape două zile, cu copacii pe stradă

Una dintre sesizările pe adresa redacţiei a venit de la o gălăţeancă care locuieşte pe strada Ionel Fernic, în legătură cu pomii rupţi de vânt. "Sunt deja aproape două zile de când s-au rupt copacii ăştia şi nimeni nu îi strânge. Am sunat la Gospodărire Urbană vineri, dar ni s-a spus că au foarte multe solicitări şi să mai aşteptăm. Cât să mai aşteptăm? A ieşit soarele, normal ar fi să se treacă la treabă peste tot. Nu poţi, în astfel de situaţii, să stai în doar câteva echipe, cum am văzut că anunţa domnul primar pe Facebook. Trebuie mobilizare generală", ne-a explicat Diana Lungu. 

Reprezentanţii Gospodărire Urbană au anunţat, vineri dimineaţa, că au reuşit să strângă din oraş aproximativ 20 de trunchiuri de copac puse la pământ de vremea rea. În acelaşi timp, reprezentanţii Ecosal au anunţat că au mobilizat echipe pentru a strânge crengile care nu aveau nevoie de intervenţie cu drujbe. Iată, însă, că realitatea din teren este, încă, cruntă! 

Fără curent, fără informaţii

Pentru că, în continuare, operatorii din Call-Center-ul SDEE Galaţi nu catadicsesc să răspundă gălăţenilor la telefon, aceştia s-au îndreptat către "Viaţa liberă", unde şi-au trimis nemulţumirile. "De două zile deja, sunt copaci rupţi care au căzut peste liniile de curent la Cosmeşti. Suntem la marginea judeţului şi sunt sigur că, până vor ajunge la noi, va mai trece timp. Dacă acum, după o zi de viscol, sunt astfel de situaţii, la iarnă ce vom face? Suntem disperaţi. Trebuie să mergem tocmai la Tecuci pentru a ne încărca telefoanele, să nu pierdem contactul cu lumea exterioară. Electrica nu răspunde la telefon, măcar pentru a ne spune cât mai durează", ne-a explicat un domn nemulţumit. 

În alte cazuri, situaţia este şi mai ciudată. "Am reuşit să primesc un răspuns de la un număr de pe site-ul Electrica. Mi s-a spus că e bine că nu mi se răspunde la telefon, pentru că asta înseamnă că se lucrează. Cum se poate aşa ceva? Măcar să ne spună cât mai durează avaria, să ştim şi noi ceva", a explicat Gina Necula. 

Reprezentanţii Electrica au dat, însă, şi un comunicat de presă, dar nu au anunţat cât va mai dura până la remedierea problemelor. „În judeţul Galați astăzi (22 aprilie – n red), la ora 09:00, erau nealimentate cu energie electrică 52 localități. Localitățile cu cel mai mare număr de consumatori afectați sunt Matca, Vişina, Braniştea, Cosmeşti, Furceni, parţial Tecuci, Pechea, Costache Negri, Cuca, Tg. Bujor, Frumuşiţa, Hanu Conachi, Cuza Voda, Tudor Vladimirescu. SDEE Galaţi are pe teren 32 de echipe, care acţionează pentru remedierea defecţiunilor. Intervențiile echipelor Electrica Muntenia Nord vor continua până la alimentarea integrală a zonelor afectate", se arată în comunicat. Când anume se va întâmpla asta, nu ştim.

În județul Galați, nu mai sunt drumuri închise sau blocate din cauza ninsorilor - CLICK PENTRU DETALII

Citit 7299 ori Ultima modificare Sâmbătă, 22 Aprilie 2017 14:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.