Meşterii populari vă aşteaptă la Păpădie | TÂRG
Foto: ”Viața liberă”, Gabriel Kolbay

Meşterii populari vă aşteaptă la Păpădie | TÂRG
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Am trecut, ieri, la prânz, pe la cea de-a XVII-a ediţie a Târgului meşterilor populari. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” şi e intitulat „Pământ şi suflet”. Nu-s meşteri mulţi, dar din câţi sunt, o parte au obiecte foarte interesante.

Doamna Valentina Uhreciuc a venit de la Iaşi cu ouă încondeiate. Lucrează şi în stand, ca să vadă oamenii că obiectele nu-s cumpărate, ci făcute chiar de mâinile ei. „E o dragoste de-a mea, încondeierea de ouă. Lucrez cu modele tradiţionale autentice, culese, şi pictate pe ouă. Pe unele le combin, le rearanjez, îmi folosesc şi creativitate. Am fost profesor de română – cealaltă mare dragoste a mea. Am ieşit de curând la pensie, aşa că acum îmi dedic tot timpul acestei pasiuni. Locuiesc lângă şcoală, aud clopoţelul uneori şi îmi vine să mă ridic de la masă şi să plec la copii. Dar în loc să plec, investesc în meşteşug toată pasiunea mea”, spune doamna Uhrenciuc. O să găsiţi, la stand, ouă de diverse păsări (până şi de struţ! ) încondeiată cu motive din diverse zone ale ţării.

Alături, îşi are standul domnul Viorel Marian. E sculptor în lemn. A lucrat 17 ani la o fabrică de cherestea, apoi a făcut mobilă şi, în cele din urmă, a decis să plece pe cont propriu, în artizanat. „Eu sunt unul dintre cei care îşi poate întreţine familia – la limită, ce-i drept! – din ceea ce fac. Îmi place meseria mea şi lucrez, în fiecare zi, măcar zece ore. Nu-i uşor. Fac, din plop şi cireş, de la linguri, la casete şi icoane. Am un atelier mic”, ne spune meşterul din Suceava.

Încă vreo trei tarabe şi dăm peste familia Ecaterina şi Adrian Oproiu de la Breaza, din Prahova. Au adus straie populare, printre care o ie de circa o sută de ani. Scurtă, cât un cot de pânză, semn că e veritabilă. Mai scumpă decât celelalte, dar nu exagerată la preţ, având în vedere că nu e doar strai, ci şi obiect de colecţie.

Din fericire, sunt prezenţi la târg meşterii noştri, Marcel Mocanu, olarul de la Braniştea şi Elena Neagu, ţesătoarea de la Hanu Conachi. Şi alţi meşteri, cu alte obiecte. E şi mâncare, dar mai puţină ca la alte târguri.

Până duminică după-amiază, tot aveţi vreme să vizitaţi.

Citit 4894 ori Ultima modificare Vineri, 02 Iunie 2017 18:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.