APEL UMANITAR | Viitorul lui depinde și de noi. Ajutaţi un băieţel de şapte luni să supravieţuiască

APEL UMANITAR | Viitorul lui depinde și de noi. Ajutaţi un băieţel de şapte luni să supravieţuiască
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Trupuşorul firav al unui băieţel de numai şapte luni este încercat de o boală foarte gravă, care nu îi dă şansa să aibă o copilărie normală. Robert, este primul şi mult aşteptatul copil din familia Dobija. Din păcate, fericirea şi entuziasmul au durat foarte puţin.

La numai două luni, a fost diagnosticat cu artrezia căilor biliare. Atunci, băieţelul avea nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală. Părinţii, originari din Republica Moldova, s-au adresat unei clinici din Moscova, unde după multe eforturi ale medicilor, operaţia s-a dovedit a fi un eşec. Boala a avansat cu paşi repezi, iar de curând, Robert a fost diagnosticat cu ciroză hepatică, clasa B.

Unica posibilitate de a supravieţui este transplantul de ficat, care se face peste hotare, departe de casă. Costul este cu mult peste posibilităţile financiar ale părinţilor, atingând suma de 115.000 de euro. În urma investigaţiilor făcute, ambii părinţi sunt compatibili pentru a fi donatori de organ (se poate transplanta către copil o porțiune din ficatul unuia dintre părinți, ficatul donatorului putându-se regenera - n. red.) şi îi pot salva viaţa propriului copil. Singurul impediment este costul financiar ridicat. La o vârstă atât de fragedă, când toţi copiii se bucură de această perioadă şi de iubirea părinţilor, Robert se luptă cu boala, luând tot mai multe medicamente. Stă în puterea noastră să-i dăm o șansă la viață.

Cei care îşi doresc să le întindă o mână de ajutor, o pot face venind la sediul cotidianului „Viaţa liberă”, de pe Strada Domnească, nr. 68.

Sau puteți dona bani, în contul (în EURO) deschis la BC Moldindconbank SA: MD40ML000002259A09478262, pe numele Ilie Dobija.

Citit 6244 ori Ultima modificare Duminică, 25 Iunie 2023 06:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.