Zborul frânt al salvatorilor români. Comemorarea unei tragedii

Zborul frânt al salvatorilor români. Comemorarea unei tragedii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În ziua de joi, 2 iunie 2016, la ora 14,13, nu departe de satul Haragîş, raionul Cantemir, s-a prăbuşit un elicopter al Serviciului român SMURD. Drept urmare a tragediei, şi-au pierdut viaţa patru oameni – toţi membri SMURD, cetăţeni ai României: pilotul Doru Gavril, ofiţerul timonier Voicu Socaie, medicul Mihaela Dumea şi asistenta medicală Gabi Sandu. Ultima misiune a fost îndeplinită de echipajul în cauză în dimineaţa acelei zile, când la bordul navei a fost transportată la Chişinău din sudul R. Moldova, or. Vulcăneşti, o pacientă în vârstă de 85 de ani cu bronhopneumonie, insuficienţă respiratorie şi renală acută. Următorul pacient era în aşteptare la Staţiunea Balneară „Nufărul Alb” din Cahul, încotro s-au şi grăbit salvatorii „SMURD”…

În ziua următoare, 3 iunie, în R. Moldova a fost declarată zi de doliu… În ţara întreagă, precum şi la misiunile diplomatice, consulatele R. Moldova de peste hotare drapelele statului au fost coborâte în bernă, iar la ora 12,00 amintirea jertfelor s-a consemnat printr-un minut de reculegere. O mulţime de oameni s-a îndreptat spre Consulatul României la Cahul cu flori, lumânări aprinse, pentru a exprima profunde condoleanţe familiilor şi apropiaţilor salvatorilor români, răpuşi în teribilul accident aviatic, exprimând, totodată, recunoştinţă autorităţilor statului vecin pentru ajutorul acordat medicilor moldoveni, bolnavilor în clipele de grea cumpănă. Plini de compasiune au fost reprezentanţii organelor administraţiei locale, Inspectoratului Raional de Poliţie, ai săptămânalului „Cahul Expres”, persoane din localităţile oraşului şi raionului Cahul.

„Locuitorii din Cahul se închină în faţa eroismului oamenilor care s-au sacrificat în numele salvării altor vieţi, dar n-au reuşit să-şi salveze propriile vieţi”. “Suntem solidari cu familiile îndurerate, cu apropiaţii celor decedaţi. E greu să redai în cuvinte durerea provocată de tragedie”. „Plecăciune adâncă pentru jertfirea de sine şi eroism. Ei s-au stins din viaţă, salvând alţi oameni.” – sunt doar câteva din însemnările cahulenilor în Cartea Memoriei Eroilor.

… Din momentul acelui eveniment tragic s-a scurs un an. Între timp, pe locul prăbuşirii navei, a fost înălţat un monument. Un monument în amintirea eroilor români, destinul cărora a fost frânt de „pasărea de fier” la marginea satului Haragîş.

Aflându-te în acest loc, unde domină natura, îţi imaginezi măreţia vieţii şi imensitatea zborului. Ca să conştientizezi aceasta e de ajuns să arunci o privire spre monumentul înălţat, la orizontul din depărtare. La 2 iunie anul trecut în acest spaţiu şi-a frânt zborul elicopterul cu fraţii salvatori, zbor care a frânt şi firul a patru vieţi omeneşti.

“Ei se grăbeau spre Staţiunea Balneară “Nufărul Alb”, unde un pacient avea nevoie să fie operat de urgenţă într-o clinică din Chişinău. Însă destinul a dictat alt scenariu. O pană de scurtă durată la aparatul de zbor a provocat decesul colegilor noştri români. În preajma Zilei lucrătorului medical, sărbătorită în R. Moldova la 18 iunie, ne-am adunat la faţa locului, pentru a comemora cu un minut de reculegere amintirea celor trecuţi post-mortem în rândul eroilor, pentru a depune flori vii şi a ne închina lor în semn de profundă recunoştinţă”, a consemnat în alocuţiunea sa dl. Vasile Scutelnic, directorul, medicul-şef al Staţiunii Balneare „Nufărul Alb”. “Exprimăm sincere condoleanţe rudelor şi apropiaţilor celor decedaţi, cărora le vom purta mereu vie amintirea”.

În amintirea celor care au decedat, salvând vieţi omeneşti,

Serghei Jernovoi, redactor-şef                        

Preluat din săptămânalul de limbă rusă  „Cahul-Expres” din Cahul, R. Moldova -  în limba română de Gheorghe Prepeliţă

Sursa foto: Internet

Citit 4050 ori Ultima modificare Luni, 03 Iulie 2017 15:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.