Euro a depăşit pragul psihologic de 4,6 lei

Euro a depăşit pragul psihologic de 4,6 lei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cursul valutar oficial anunţat de BNR a depăşit ieri, 8 noiembrie, pragul psihologic de 4,63 lei în raport cu moneda euro, pe fondul ultimelor evoluţii financiar-fiscale, dar şi a unor declaraţii ale guvernatorului băncii centrale.

La finalul şedinţei de tranzacţionare de ieri, BNR a raportat un curs de schimb de 4,6198 lei pentru 1 euro, după ce, în cursul zilei, pe piaţa interbancară moneda euro s-a apropiat de pragul de 4,62 lei. Potrivit statisticilor BNR, leul a atins ieri cea mai scăzută valoare din ultimii cinci ani, în condiţiile în care măsurile haotice luate de Guvern au indus incertitudini pe piaţa financiar-bancară. De asemenea, prefigurata "revoluţie fiscală" dorită de Executiv a fost întâmpinată cu mari rezerve de mediul economic, iar acest lucru se vede şi din reacţia pieţelor financiare. Nu în ultimul rând, în cadrul unei intervenţii publice, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat, marţi, că banca centrală va permite o volatilitate mai mare pe curs şi una mai redusă de ratele de dobândă, urmare tot a conjuncturii financiar-fiscale din România. Cursul euro a sărit de 4,6 lei în condiţiile în care o perioadă destul de îndelungată BNR a avut, se pare, intervenţii pe piaţa interbancară, în încercarea a opri/întârzia deprecierea monedei naţionale.

Conjunctura financiar-fiscală

O fluctuaţie de 0,6 la sută pe cursul de schimb nu este neapărat un fapt ieşit din comun. Pe de altă parte, însă, 4,6 este un prag psihologic, care, odată depăşit, ar putea deschide drumul spre o depreciere şi mai mare. Ar fi fost mai riscant din partea BNR să încerce să menţină pe o perioadă mai îndelungată cursul de schimb la un prag artificial, în condiţiile în care trendul economic este în mod evident unul potrivnic unei asemenea măsuri. În fapt, BNR a preferat în strategia sa de politică monetară să aibă o volatilitate mai mică a dobânzilor, a ROBOR, decât a cursului de schimb, greu de controlat pe o piaţă liberă.

Ce a spus guvernatorul BNR

În declaraţiile sale, guvernatorul BNR a explicat că există trei variabile care nu pot fi "ţinute" concomitent: rezerva, cursul şi dobânzile. România a făcut o combinaţie între acestea, în sensul că nu a ţinut nici la rezervă, pentru că acesta a fost mult peste ceea ce este definit ca fiind optim. În ceea ce priveşte dobânzile, Mugur Isărescu a spus că rata de politică monetară trebuie să aibă mult mai multă semnificaţie, că România este mult mai bine pregătită şi cu un grad de euroizare mult mai scăzut. "Ceva trebuie să se mişte mai mult şi acesta nu poate să fie decât cursul, în sus sau în jos. Să nu luaţi asta că e doar pe o singură direcţie. Piaţa îl plimbă, nu aţi văzut cum e şi cu euro/dolar? Ba e 1,20, ba e 1,10. E şi mai inteligent să faci aşa ceva. Toată chestia e să credem că pieţele funcţionează", a declara marţi şeful băncii centrale.

Reacţia pieţei

"Cum cursul euro/leu părea ţintuit de ceva vreme în pragul lui 4,60, era un echilibru instabil acolo, fiindcă exista percepţia puternică în piaţă că acel nivel e apărat strict de BNR. Noua retorică a băncii centrale a semnalat însă că această redută poate fi cucerită. Asta nu înseamnă însă că nu mai există oprelişti pentru deprecierea leului şi mai ales nu din cauza măsurilor aşteptate din partea Guvernului, care cred că au avut o influenţă nesemnificativă asupra evoluţiei monedei naţionale de ieri", a explicat economistul-şef al BCR, Horia Braun.

Acesta a menţionat că leul s-a stabilizat deocamdată în zona de 4,62-4,63 şi e posibil să îşi găsească un nou echilibru aici, unul mai stabil şi natural, mai ales dacă ţinem cont de faptul că un leu mai slab ajută exporturile şi descurajează importurile, echilibrând astfel balanţa comercială, care se deteriorează destul de alert.

Citit 1326 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Noiembrie 2017 19:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.