Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

SUA a anunțat oficial retragerea a 12.000 de soldați din Germania

Vineri, 31 Iulie 2020 08:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri, 29 iulie 2020, că SUA s-au consultat "îndeaproape" cu aliaţii lor înainte de a anunţa numărul de militari care vor fi relocaţi din Germania, relatează dpa. "Pacea şi securitatea în Europa sunt importante pentru securitatea şi prosperitatea Americii de Nord şi, în contextul în care ne confruntăm cu o lume mai imprevizibilă, suntem mai puternici şi mai în siguranţă atunci când suntem uniţi", a spus Stoltenber ...

Recul al creditării, pe fondul incertitudinilor

Vineri, 31 Iulie 2020 08:30 | Publicat în ECONOMIE
Pandemia de COVID-19 a dus la un recul al creditării pe piaţa bancară gălăţeană, per total, la sfârşitul trimestrului doi din acest an, fiind înregistrate împrumuturi totalizând doar 4.196,3 milioane de lei, potrivit datelor centralizate de Banca Naţională a României (BNR). Spre comparaţie, dacă la sfârşitul trimestrului doi al anului trecut în judeţul Galaţi erau înregistrate credite de 3.929,6 milioane de lei, până la sfârşitul lui 2019 s-a crescut la împrumuturi d ...

Contract european pentru Remdesivir

Miercuri, 29 Iulie 2020 16:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Comisia Europeană (CE) a anunţat semnarea unui contract în valoare de 63 milioane de euro cu compania farmaceutică Gilead, pentru furnizarea medicamentului anti-coronavirus Veklury - numele de marcă pentru Remdesivir, transmite Reuters. Purtătoarea de cuvânt a CE, Dana Spinanţ, a precizat că este vorba de o cantitate suficientă pentru tratamentul a 30.000 de pacienţi cu simptome grave de COVID-19. Loturi de Veklury vor fi disponibile începând din august pentru cele 27 de ţări memb ...

Turismul, profund afectat de pandemie

Miercuri, 29 Iulie 2020 18:00 | Publicat în TURISM
Veniturile pierdute de turismul mondial din cauza temerilor privind pandemia de coronavirus se situează la 320 miliarde de dolari, numai în primele cinci luni din 2020, ceea ce ameninţă mijloacele de subzistenţă a milioane de oameni, se arată într-un raport publicat de Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO). În primele cinci luni ale anului, sosirile de turişti internaţionali au scăzut cu 300 de milioane (sau 56 la sută), după ce multe ţări au început să introducă măsuri ...

Controverse privind retragerea trupelor americane

Miercuri, 29 Iulie 2020 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Coordonatorul guvernului german pentru relaţiile transatlantice, Peter Beyer, a afirmat într-o declaraţie făcută miercuri DPA că speră ca planul preşedintelui SUA, Donald Trump, de a retrage trupe americane din Germania să eşueze.Planul, care vizează o reducere a contingentului de trupe americane din Germania de la aproape 35.000 la 25.000, "nu este în interesul securităţii Germaniei sau al NATO şi de asemenea nu are sens din punct de vedere geopolitic pentru SUA", a apreciat îna ...

SUA şi Australia, ”alianţă indestructibilă” împotriva Chinei

Miercuri, 29 Iulie 2020 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Statele Unite şi Australia şi-au afişat, la Washington, "alianţa indestructibilă" şi s-au angajat să îşi întărească cooperarea militară pentru a forma un front comun împotriva Chinei, informează AFP. În cadrul discuţiilor bilaterale anuale, începute în această săptămână, miniştrii de externe şi ai apărării din cele două ţări au abordat pe larg "activităţile dăunătoare ale Partidului Comunist Chinez în regiunea indo-pacifică", potrivit şefului diplomaţiei a ...

Facebook contestă cererile Comisiei Europene

Marți, 28 Iulie 2020 18:00 | Publicat în LUMEA IT
Facebook contestă unele dintre cererile Comisiei Europene, spunând că nu sunt pertinente şi „ţin de viaţa privată a angajaţilor săi”, a transmis luni grupul american, care face obiectul unei investigaţii la Bruxelles privind presupuse practici anticoncurenţiale, relatează AFP. Facebook ar fi lansat şi o acţiune în justiţie împotriva UE. Comisia Europeană şi-a intensificat ofensiva împotriva platformelor digitale dominante, într-un context de impas în negocierile interna ...

Pandemia, lecţie pentru reinventarea zonelor urbane

Marți, 28 Iulie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat marţi că pandemia de coronavirus prezintă ocazia de a reinventa zonele urbane, informează DPA. "Oraşele duc întreaga povară a crizei, multe dintre ele cu sisteme sanitare sub presiune, cu servicii de apă şi canalizare inadecvate şi alte provocări", a afirmat Guterres, într-un mesaj video, adăugând că această criză a "expus inegalităţi adânc înrădăcinate"."Acum este momentul să regândim şi să reinventăm lumea urba ...

A fugit din Coreea de Nord şi s-a întors cu… coronavirus

Marți, 28 Iulie 2020 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un dezertor în vârstă de 24 de ani s-a întors în Coreea de Nord săptămâna trecută, în același mod în care a plecat, dar pe fondul pandemiei de COVID-19 fuga sa ilegală a atras mai multă atenție, relatează Reuters. Autoritățile sud-coreene l-au identificat pe bărbat doar după numele de familie, Kim, și afirmă că acesta este „fugarul” pe care Coreea de Nord îl acuză de trecerea ilegală a frontierei comune, săptămâna trecută, cu simptome de COVID-19.Potrivit armat ...

Germania respinge readmiterea Rusiei în G7

Luni, 27 Iulie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul german de externe, Heiko Maas, a declarat că nu vede nicio şansă ca Rusia să revină în curând în G7, după ce preşedintele american Donald Trump a ridicat perspectiva readmiterii Moscovei în grupul de ţări industrializate, relatează luni dpa. "Motivele de a bloca Rusia au fost anexarea Crimeii şi intervenţia în estul Ucrainei". "Atât timp cât nu avem o soluţie acolo, nu văd nicio şansă" pentru revenirea Rusiei, a spus Maas. Trump a propus extinderea grupului G7 ş ...
Pagina 541 din 926