
Marius Ţuca
Studenţii basarabeni au o ligă a lor
Sâmbătă, 13 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Studenţii basarabeni din Galaţi au, începând din această săptămână, o organizaţie cu statut juridic, independentă, Liga Studenţilor Bsarabeni din Galaţi (LSBG). Este vorba despre o organizaţie neguvernamentală, nonprofit şi neafiliată politic, cu misiunea de a promova tinerii studenţi basarabeni aflaţi la studii în România, educarea lor în spirit naţional, democratic şi proeuropean. LSBG are printre obiective afirmarea şi promovarea valorilor spiritualităţii române tr ...
Cinci „profi tari” la „Dunărea de Jos”
Joi, 11 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Nu mai puţin de cinci cadre didactice de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi au reuşit să obţină titlul de „Profesor Bologna”, în cadrul unei gale care a avut loc recent la sala Ateneului Român din Bucureşti. Este vorba despre şef lucrări dr. Constantin Ardeleanu (Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie), conf. dr. Nicolae Diaconu (decan al Facultăţii Transfrontaliere de Ştiinţe Umaniste şi Inginereşti Galaţi-Cahul), şef lucrări dr. Sorin Dorin (Facult ...
„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Garajele de murături, teasc şi şpriţuri
Luni, 08 Iunie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Toamna se face mustul aici, se pune varza la murat, în weekend sfârâie mititeii pe grătare, noaptea uneori se lasă cu şpriţuri monstruoase, cu manele la maxim şi eventual cu scandal. În restul timpului, se bagă şi se scoate maşina din dotare. Sunt celebrele garaje gălăţene, cea de-a cincea propunere în topul „Celor 7 minuni ale Galaţiului”. Civilizaţia de garaj s-a născut în vremuri străvechi, când, mutat de la casa de la ţară la sinistrul bloc de la oraş, omul nostr ...
Acţiune caritabilă a studenţilor de la Danubius
Miercuri, 03 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Studenţii de la Universitatea „Danubius” au reuşit să descreţească frunţile copiilor din centrele de plasament "Negru Vodă" şi "Irene&Stuart". Vineri, în organizarea Ligii Studenţilor Danubius, a avut loc un spectacol care a avut dublu scop: să ofere câteva momente de relaxare copiilor şi să strângă fonduri pentru a le putea face cadouri. La sfârşitul evenimentului, toţi cei prezenţi au donat într-o urnă special amenajată suma pe care au considerat-o de cuviinţă, ...
Alte cadouri pentru copiii instituţionalizaţi, de la studenţii de la Mecanică
Miercuri, 03 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
După ce, de Paşti, au stabilit o relaţie cu copiii de la Centrul de Plasament nr. 2, studenţii anilor IV şi V de la programul de Studii Inginerie Mecanică, Universitatea „Dunărea de Jos” au arătat că au o inimă mare şi cu ocazie zilei de 1 iunie. Astfel, împreună cu îndrumătorul lor, şef lucrări dr. Elena-Felicia Beznea, ajutaţi de Ship Design Group Galaţi, le-au făcut o nouă vizită copiilor, oferindu-le cadouri şi câteva momente de bucurie. Cadourile au constat în o ...
Prof. Mircea Cozmîncă, Doctor Honoris Causa la Galaţi
Marți, 02 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a omagiat ieri, 1 iunie, personalitatea profesorului Mircea Cozmîncă, în cadrul unei ceremonii de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa. Profesorul ieşean este unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai Facultăţii de Mecanică de la Universitatea „Dunărea de Jos”, fiind mentorul a zeci de cadre didactice din oraşul de la Dunăre, de-a lungul a câteva decenii de „înfrăţire”. „De-a lungul anilor, între specialiştii ...
Cine este „mama răniţilor” de la DGASPC?
Marți, 02 Iunie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Conducerea „Protecţiei Copilului” şi Consiliul Judeţului îl acuză pe Mihail Boldea că se foloseşte de calitatea de parlamentar pentru a obţine informaţii necesare în activitatea de avocat *Fantoma fostei şefe de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, Marinela Dobrea, încă mai bântuie instituţia. De data aceasta sub formă de acţiuni în justiţie cu ceva implicare politică. Actuala conducere a DGASCP, împreună cu şe ...
Emoţii şi elogii pentru Victor Cilincă
Marți, 02 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* Spectacol lectură: „Moarte bună!” * Bucureştenii l-au descoperit pe dramaturgul de la „Viaţa liberă” * Ai noştri când îl pun în scenă? *Săptămâna trecută, la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, Sala oglinzilor, colegul nostru Victor Cilincă a avut mari emoţii. Dar, după ce i-au trecut emoţiile, s-a ales cu elogii. La „Clubul Dramaturgilor” a avut loc spectacolul-lectură cu piesa „Moarte bună!”, scrisă de Victor Cilincă, în regia lui Attila Vizauer ...
Mircea Cozmîncă, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos”
Luni, 01 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi îi acordă astăzi, 1 iunie, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului dr. ing. Mircea Cozmîncă, de la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Personalitate ştiinţifică remarcabilă în domeniul construcţiilor de maşini din România, prof. dr. ing. Mircea Cozmîncă este un apropiat colaborator al Universităţii „Dunărea de Jos”, unde a ajutat la ...
Festivalul Antares, dedicat lui Cezar Ivănescu
Luni, 01 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Weekend plin de poezie la Galaţi şi Brăila. Festivalul „Antares” a adunat, timp de trei zile, în cele două oraşe, importanţi poeţi din România şi din străinătate, în cadrul unei manifestări ajunse la cea de-a XI-a ediţie, „Serile de literatură”. În organizarea Uniunii Scriitorilor din România, filiala Galaţi-Brăila, Fundaţiei Culturale „Antares” şi a primăriilor celor două oraşe, festivalul a debutat la Brăila vineri seara, după care s-a mutat la Galaţi, l ...