
Ion Zimbru
APROAPE DE PAR
Miercuri, 18 Mai 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Nu am ascuns niciodată şi nici n-am să pot să ascund că mi-i teamă de frică, mi-i foarte mult şi tare teamă de frică! Am încercat de atâtea şi atâtea ori să ascund acest adevăr, însă ar fi însemnat să fiu fals, să mint, să păcălesc împrejurul şi să mă pun de-a doua cu Doamna! N-am putut şi nici n-am să pot să nu văd ce delir şi ce zadar clocotesc şi zburdă ca la dumnealor acasă! Adică, altfel spus, urlă şi hohotesc de aici şi până departe, de departe şi ...
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" DECIZIE (către Savin Ciucă - într-un moment astral - Respect!)
Miercuri, 18 Mai 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
(!) şterge-ţi trecutul, fugi de viitor, ieşi din prezent, stai totdeauna lângă, azvârle ceasul, fii atemporal - secunda-i fiara care te mănâncă, te sfarmă şi te-nghite pas cu pas, vorace, ticăloasă şi urâtă, contagioasă, crudă, fără leac, spăimoasă-n stare cinic să (te) râdă (!) (!) nu da nicicând încredere la timp - ştii ce-a făcut stăpânul astei clipe?! - e-un criminal fricos/fricoşător - muşcă... tic-tac, tic-tac... fără să ţipe (!) (!) azvârle ceasul, ...
Oroloaga MARIA
Luni, 16 Mai 2022 21:00 | Publicat în Divina Tragedia
Maria din titlul rubricii de azi îşi desfăşoară şi-şi înfăşoară activitatea în fabrica de orologii! La Orologie, cum ar veni! E oroloagă, adică! Altfel spus, se ocupă cu timpul! Nu-l pierde! Nu despre timpul dumneaei fac vorbă, ci despre timpul celorlalţi! Şi, slavă Domnului, are timp pentru toţi! Şi are şi timp trecut, şi timp prezent, şi timp viitor, şi timp pierdut! În orologiile corespunzătoare categoriei, bineînţeles! Zi de zi, şi noapte de noapte, şi ceas de ...
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" BĂTRÂNII (despre Costică Avram, zis Țugui, din Cudalbi)
Luni, 16 Mai 2022 21:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
S-a dus bătrânul... n-a mai apucat să mergem - cu sfială - în pădure şi să-mi arate: ista-i lemn de cruce, tăcut şi drept şi gata să îndure! S-a dus bătrâna... tare a mai vrut să mergem - fără frică, în tăcere - la orizont - pe deal - şi să-mi arate: aista-i punctul nostru de vedere! Şi se tot duc bătrânii noştri sfinţi, pe o cărare - nu aud regrete - şi parcă vor să-mi spună: este bine, sunt locuri, însă nu mai sunt bilete! N-au apucat - eu vreau să înțe ...
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” JURĂMÂNTUL din URMĂ [despre MAMA]
Luni, 16 Mai 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
(!) te-aştept aicea, până când/ ai să te-ntorci din Veşnicie – jur să nu plec până Atunci/...şi nici Atuncea nu se ştie dacă (n)-o fi să mai rămân/ încă pe-atât Amar de Vreme, cât a trecut până Acum,/ prin ghiocei şi crizanteme şi prin căldură şi prin frig,/ prin câte sunt şi nu mă lasă, prin câte sunt şi preţuiesc/ Făptura ta Miraculoasă (!) (!) te-aştept şi cred că mă auzi/ cum las o lacrimă să vină în Calea ta...cum şi Atunci,/ când te-ntorce ...
ȘAPTE CUVINTE DELICATE (II)
Luni, 16 Mai 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Uite, pun plicul între mine şi orizont...şi mă uit în zare! şi, uite, zăresc ceva, ca un abur, în plic! ceva scris! sau ceva ca un scris! nu înţeleg ce scrie acolo! nu pot descifra, mai ales că mi-am pierdut dioptriile prin râpa cea unică şi mare...şi prin cârciumile cele multe şi mici!...dar am emoţii! însă, destul de ciudat, pe hârtia plicului nu văd nici o amprentă, nici o urmă de ea! şi, din câte aud de la alţii şi din câte văd în cărţi, această doamnă nu s ...
ORDIN DE ZI PE VEŞNICIE – (după 40 de ani)
Sâmbătă, 14 Mai 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Astăzi, studenții Facultății de Mecanică, secția Mașini Termice, promoția 1982, sărbătoresc 40 de ani de la absolvire. Dumnealor și profesorilor acestora le dăruim/dedicăm pre/textul următor. Așadar, să ne comportăm. Astăzi, când industrializarea fluturilor este în floare,/ când se mai fabrică lacăte şi sârmă ghimpată/ şi când paiul se crede vapor de cursă lungă.../ voi, Oamenilor hefaistosizaţi la Şcoala Profesorului Iocan,/ aprindeţi-vă, ardeţi repede, arde ...
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TRATAT de RECUNOAŞTERE (întru memoria poetului Corneliu Antoniu)
Sâmbătă, 14 Mai 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
MOTTO: ”ce frumos era/ - aveam o oră/ a noastră/ plină cu apă și flori/ stelele intrau una în cealaltă/ privighetorile intrau în privighetori” (Corneliu Antoniu) (!) iar LUNA – care-ţi bate pe obraz când dormi cu VISUL în/spre VEŞNICIE – e tot ce-a fost FRUMOS şi a RĂMAS din ce-am descoperit că NU (se) SCRIE pe nici o VREME şi pe nici un TIMP, pe nici o CARTE şi ...
ŞAPTE CUVINTE DELICATE (I)
Vineri, 13 Mai 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
N-o cunosc. Nu cred că o cunosc. Este posibil s-o fi văzut (pe) undeva, vreodată, dar să nu-mi fi dat seama că-i ea, tocmai ea, doamna Lui. Este posibil. Cum să nu fie posibil? Mai ales că eu, vagabond şi derbedeu, umblu peste tot, şi n-are cum să nu fi fost şi ea, măcar o dată, acolo. Cum să nu umble prin pădure? Cum să nu umble prin râpi, după pupeze calde ori pupeze reci, după pui de şopârlă ori pui de bogdaproste? Cum să nu cotrobăiască prin bibliotecă, după eroi r ...
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou" ÎNTÂMPINARE (dosarele XYZ)
Vineri, 13 Mai 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
(!) am auzit că vrei să-mi spui ceva ce crezi că mă încuie-n desperare, ceva care mă face să-l pocnesc pe domnul tău cu laba-n buzunare, cu capu-n traistă şi cu mersul strâmb, ca un sătul de tot şi plin de sine, libidinos ajuns în Guiness Book şi înţolit cu boarfe para/fine (!) (!) am auzit că vrei să mă arunci la tomberonul importanţei tale, că vrei să mă închin domnului tău pe care mâine-l scot din balamale şi îl azvârl cât acolo - înţelegi? - să-i sară mor ...