Moto: "Continuare-n stânga... Invers: acelaşi sens/ al unui joc multiplu de fulger sapiens,/ retină înainte şi înapoi de când/ crăpase coaja pietrei pe cel mai alb cuvânt!// Imagine voalată de ochi şi timp întors:/ înghit singurătatea din josul cel mai jos,/ mă-ndepărtez de mine în susul cel mai sus.../ şi văd şi sunt vedere pe unde n-am ajuns!" Mă adun şi mă scad în acelaşi cuvânt pentru cine şi ce îndrăzneşte să vadă...!... Întreb până unde, răspund până ...

Nea Costică D. Costică munceşte de rupe în Combinatul Siderurgic numit Gheorghe Gheorghiu-Dej din vârful dealului plecat din Smârdan şi oprit în moţul castrului Tirighina. Munceşte de rupe nu pământul, ci salopeta şi sufletul şi trupul din dotare. Aşa de drag i-i locul activităţii sale de atâţia şi atâţia ani numai în Gigant, numai în jurul strungului şi numai în dorul şi-n dragostea-i fără ţărmuri pentru partidul oleacă mai unic şi mai flecar decât panarama pol ...

Bună seara, bună seara, doamna mea!... cade umbra, cade noaptea...!... Cineva parc-aşteaptă cu lumină, într-o poartă... poate vine, poate stă şi poate-l iartă! Poate-l iartă de plecări pe lung, pe lat, pe nisip ne/mişcător, ne/numărat, poate-l roagă să rămână într-o carte nedescrisă până dincolo de moarte! Bună seara, bună seara, doamna mea!... oare cine-i cesta/cela Cineva? are nume? n-are nume? de ce tace?... Dacă-l ştii, spune-i să-mi lase timpu-n pace! Şi mai ...

Da! Clipa Mamei şi Clipa Tatei! Într-o clipă! Amândouă! Dinspre actorul Vasile Dănilă se aude până dincolo de Taină: "Mama şi-a vopsit părul cu zăpadă.../ şi ninge la Zimbru acelaşi colind.../ şi parcă aşteaptă un fel de rocadă/ în jocul de-a anii cu marele Când!// Lacrimile mamei sunt opere de artă.../ (la Zimbru aşteaptă rocada ningând).../ în jocul de-a anii, doar mama mă iartă.../ mă duc s-o ascult şi să-i spun un colind!"... Şi nu-i întru de-ajuns: "Tata m ...

Dumnezeu este de unul singur, însă nu se cunosc amănunte, nu se ştie exact... numai Poetul se vede unic şi are viitorul în spate, imobil şi intact. Deoarece totul curge şi râde şi plânge pentru că dinţii cuvintelor muşcă definitiv, cum nişte monştri dintr-o vioară... rareori Poezia se opreşte la intrarea în sânge. În rest... o iluzie căreia i se spune şi libertate, o mică pauză între două cuvinte: unul cu miros de viaţă şi altul cu aromă de moarte. Poetul are v ...

Bojdeuca-i gata. Amfiteatru-i gata de când ultima mişcare arhi/tectonică a umblat la geografie. Râpa-i la locul ei, tot de atunci. Firul de apă susură şi se duce să se usuce mai încolo. Dar curge. Încă mai ştie şi mai vrea şi mai poate curge. Aici, încă mai merge "panta rhei". Aici, chiar se mai vede şi se mai aude sufletul şi inima sălbăticiei pure şi simple. Şi încă nu-s atinse şi nu-s destrămate morfologiile şi sintaxele rostului meu şi al tău pe naiva şi frumoas ...

Sintaxa mea frumoasă, de ziuă şi de noapte, eşti doamna poeziei de-o mie de lumini, eşti singura din care cuvintele-mi dau viaţă... te rog, vino acuma, urgent, să mă declini! Căci mi-i morfologia defectă fără tine... te-am mai strigat o dată, dar te-ai silit să fugi şi mi-ai lăsat, frumoaso, nominativul singur... te rog, vino acuma, urgent, să mă conjugi! Căci verbul mi-i zadarnic, pasiv şi-n ofilire... ai milă şi răbdare cu diateza mea, fă-mă activ, aleargă-mi trecu ...

După desimea şi duritatea întunericului, sunt patru ceasuri după mijlocul nopţii. Încep. Sap. La lumină de Cloşcă. De car Mare şi de car Mic. Încep cu tragere de inimă şi cu hârleţul. Că nu-i aşa tare costişa de din vale de bădia Fluture. Sap vertical. Cam trei metri. Asta-i faţa bordeiului. Arată bine. Clisa-i numai bună pentru oale şi ulcioare. Cum fără de moarte zice persanul Omar: "Ca mâine-om putrezi-n morminte,/ uitaţi, nepomeniţi de nimeni,/ ca mâine vor veni ...

Ce bună e ziua duminică, bună-i când trece cu toamna prin meri, prin gutui şi vine la geamuri să-ţi dea bună ziua, să-i dai sărutare de mâini şi să-i spui: doamnă duminică, sfântă duminică, zi-mi unde-i? ce face? e vie? sau nu-i? hai, vino n-odaie! am cald! am dulceaţă!… tu-i frigul! tu-i bruma! tu-i dragostea! tu-i! o vezi!? stă-n icoană şi parcă se uită la viaţa şi moartea secundei mereu, secundei din care-mi smulg/cer în/durare şi dor n-aşteptarea-i… sublim ...

Am timp berechet. Am timp să-mi pun şi-n cap. A avut grijă bătrânul Gheorghe să-mi lase timp cu duiumul. Aşa, să nu mă grăbesc, să nu fac nimic în fugă. Să nu trăiesc în fugă. Să nu dorm în fugă. Să nu plâng în fugă. Să nu mor în fugă. Nici măcar să nu fug în fugă. Darămite să muncesc în fugă! Nici vorbă! Şi mai ales că nu mai sunt El, ci sunt Eu! Adică nu el îşi sapă bordei, ci eu! Eu îmi sap! Însă, chiar aici stă chichirezul! Trebuie să mă apăr ...