Consiliul Local a aprobat tabelul nominal cu familiile care întrunesc criteriile de atribuire a unei locuinţe aflate în administrarea Primăriei. Potrivit documentelor care însoţesc hotărârea, comisia specială numită în acest scop a analizat totalul de 1.019 dosare depuse şi a stabilit că un număr de 220 de familii au întrunit criteriile stabilite de aleşii locali printr-o serie de hotărâri. Aceste criterii, pe baza cărora se fac punctajele, vizează condiţiile de locuit ale ...

Se scumpesc locuinţele ANL. Află cu cât

Luni, 03 August 2015 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat în Monitorul Oficial o decizie care stabileşte metoda de calcul a unei locuinţe ANL, în 2015. Astfel, preţul pentru un metru pătrat a crescut cu 16 la sută faţă de 2014, ajungând până la aproape 1.700 de lei. Preţul final de vânzare a locuintei presupune însă şi un comision de până la 1 la sută din valoarea locuinţei, plătit către unitatea care face vânzarea. ...
Agenţia Naţională pentru Locuinţe caută un nou constructor pentru finalizarea blocurilor de la Târgu Bujor, după ce a reziliat contractul cu Vila S.A., firma care a câştigat, iniţial, contractul de lucrări. Potrivit primarului oraşului Târgu Bujor, Laurenţiu Gîdei, firma Vila s-a apucat efectiv de lucrări în 2012, dar în 2013 a constatat că nu se mai încadra în suma pe care o licitase la momentul respectiv, dar lăsa de dorit şi calitatea lucrărilor. "Anul trecut, am purt ...
Au trecut aproape nouă luni de la ultima vizită a reporterilor „Vieţii Libere” în zona gării centrale a Galaţiului, dar lucrurile au rămas, în mare, la fel. Oamenii din cartier se plâng de aceleaşi probleme, câinii au rămas la fel de mulţi, iar locurile de parcare la fel de puţine, în timp ce parcurile lipsesc cu prisosinţă.  Fără niciun adăpost Chiar dacă este o zonă foarte circulată de navetişti, de cei care locuiesc acolo, de oameni care îşi conduc rudele şi ...

Sumele neutilizate de ANL, realocate pentru „Prima casă”

Miercuri, 24 Septembrie 2014 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Guvernul a realocat sumele neutilizate ca garanţii în programul Prima Casă pentru achiziţiile de locuinţe construite de ANL, din plafonul de 500 milioane de lei, astfel încât să poată fi folosite pentru orice tip de locuinţă în cadrul programului, pe fondul solicitărilor de suplimentare a banilor.  Anul trecut, Guvernul a alocat un plafon de 500 milioane lei pentru achiziţia locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) prin programul Prima Casă, fonduri ...

Guvernul a modificat LEGEA ANL

Miercuri, 23 Iulie 2014 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Tinerii chiriaşi ai imobilelor aparţinând Agenţiei Naţionale de Locuinţe (ANL) vor putea cumpăra casa respectivă fie cu un credit bancar contractat cu garanţia statului, fie cu plata în rate lunare, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare, procedură nepermisă până în prezent, informează mediafax.ro. Legislaţia aplicată până în prezent stabileşte că locuinţele ANL pentru tineri în vârstă de până în 35 ani destinate închirierii, inclusiv cele construite ...
La un pas de tragedie în cartierul Dimitrie Cantemir.  Familia Guiţă s-a întors ieri acasă şi s-a apucat de gătit. În timp ce pregăteau masa, soţii Guiţă au auzit un zgomot, după care au văzut cum li se prăbuşeşte tencuiala de pe tavanul din bucătărie. Tot molozul a aterizat pe masă, în oale şi pe canapea. Din fericire, niciunul dintre membrii familiei nu a fost rănit. „De obicei, fetiţa noastră, care are nouă ani, stă pe canapea. Acum, ieşise la joacă de numa ...
“Prima ta Casă e de la ANL!”, anunţă, într-un comunicat de presă remis redacţiei, Ministerul Dezvoltării Regionale, care tocmai a lansat procedura de cumpărare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, prin programul „Prima Casă”. De asemenea, locuinţele pot fi achiziţionate şi prin credite ipotecare obţinute de la alte bănci. „În ultima lună, Guvernul a adoptat măsuri care să faciliteze achiziţia locuinţei pe care o deţin chiriaşii din blocurile const ...

Ultimul stinge lumina

Sâmbătă, 06 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Tind să cred că cei care conduc destinele acestei părţi de ţară au luat-o razna. Scriu acest lucru cu toată responsabilitatea, căci până şi ministrul Liviu Dragnea - pe care personal nu-l suspectez că este vreun mieluşel - a sesizat-o. După cum spunea oficialul originar din Teleorman, Galaţiul şi Brăila au doar două variante: să lucreze împreună sau să perpetueze o rivalitate veche. Plus sau minus.Însă, atât în Galaţi cât şi în Brăila, când aduci vorba despre ora ...
Peste 5.000 de gălăţeni au solicitat locuinţă de la Primăria municipiului Galaţi * Din păcate, municipalitatea nu are în administrare decât 4.157 de locuinţe, toate ocupate şi multe degradate * Strigător la cer: în vreme ce mii de gălăţeni plâng după o casă, Primăria se luptă în instanţă pentru evacuarea chiriaşilor rău-platnici care, „în compensaţie”, au pus duşumelele pe foc şi au urcat calul la etaj! „Problema locuinţelor este complexă şi delicată, ...
Pagina 4 din 5