Accident rutier, în această dimineață, pe E 87, la ieșirea din țară, în punctul de trecere a frontierei Galați Rutier. Un tir cu cisternă încărcată cu GPL a rupt parapetul de protecție al drumului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din primele verificări, se pare că bărbatului aflat la volan i s-ar fi făcut rău și ar fi pierdut controlul direcției. Tirul se deplasa cu viteză mică, întrucât se afla într-o coloană cu alte tiruri care așteptau să între ...
A costat întotdeauna la jumătate faţă de preţul benzinei şi, în contextul scumpirilor de pe piaţa carburanţilor, instalaţiile de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) devin o alternativă tot mai atractivă pentru şoferi. GPL-ul se poate monta pe absolut orice fel de maşină pe benzină, de la cele non-euro până la cele de ultimă generaţie, cu norme de poluare Euro 6, inclusiv pe maşinile cu injecţie directă pe benzină şi chiar pe maşinile cu alimentare hibridă. Serv ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Galaţi au oprit în trafic, pentru control, în zona Port Bazinul Nou, un autoturism marca Audi, condus de Vitalie P., în vârstă de 34 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească. "Existând informaţii că autoturismul respectiv este folosit pentru introducerea în ţară a ţigaretelor de contrabandă, persoana şi autoturismul au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, oca ...
* Ambele se scumpesc de la 1 aprilie * Ca de obicei, este aşteptat un tăvălug de alte majorări de preţuri la celelalte produse * În 2009, gălăţenii îşi permiteau din salariu 7,1 plinuri de benzină, iar de la 1 aprilie vor putea face numai 4,7 plinuri * Asta în ciuda faptului că, în cifre concrete, salariul mediu în Galaţi a crescut cu 20 la sută faţă de acum cinci ani Nu e nicio păcăleală, din păcate. Ca urmare a unor scumpiri deja anunţate, dar şi a celor care vin ...
* La drum lung, autoturisme după preţuri, costuri de întreţinere şi combustibil * Cine nu şi-a pus întrebarea, la achiziţionarea unei maşini, „benzină sau motorină?” Mai nou, nici varianta GPL nu-i chiar de lepădat. Preţul de achiziţie a autoturismului, costurile de întreţinere şi, desigur, preţurile combustibilului sunt elemente care, în ultimă instanţă, sunt esenţiale în luarea unei decizii. Dacă toate acestea le luăm în calcul la „drum lung”, atunci decizia ...