Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă anul trecut a fost de 6.650, în creştere cu doar 0,02 la sută faţă de 2022, când au fost înregistrate 6.649 de insolvenţe, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În același timp, în Regiunea Sud-Est, din care face parte Galațiul, alături de Brăila, Buzău, Vrancea, Tulcea și Constanța, s-a înregistrat, per ansamblu, o creștere a n ...

Numărul companiilor intrate în insolvenţă, același ca în 2022

Vineri, 02 Februarie 2024 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvenţă în 2023 a rămas la acelaşi nivel din anul anterior, adică la 6.650 de firme, cele mai multe cazuri fiind în Bucureşti, Bihor şi Cluj, potrivit unei analize realizate de CITR, citate de Ziarul Financiar. 89 dintre acestea sunt companii de impact în economie, cu active de peste un milion euro, comparativ cu 67 în 2022. În ceea ce priveşte numărul restructurărilor prin procedura de concordat preventiv, în 2023 au fost ...
Pe unde te duci, pe unde te-ntorci, când vine vorba despre situaţia economică locală, auzi inevitabil faptul că "Moare Combinatul!" şi că zona Galaţiului va ajunge cât de curând o a doua Vale a Jiului. Nu e prima oară şi nu va fi nici ultima, dar, dacă punem cap la cap toate informaţiile, nu rezultă deloc asta. Ba chiar dimpotrivă! Robinetul din perioada preprivatizare Primul zvon că "Moare Combinatul!" a apărut în anii 2000, în perioada premergătoare privatizării, când ...
Subiectul plăților restante pe care Combinatul Liberty Galați le are față de zeci de companii gălățene s-a aflat pe agenda unor întâlniri pe care Patronatul IMM-urilor Galați le-a avut recent cu conducerea unității siderurgice Patronatele gălățene, parte a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), au atras atenția asupra efectelor în lanț pe care întârzierile la plata facturilor le-ar putea avea la nivelul "ecosistemului" f ...

Informaţii despre insolvenţa persoanelor fizice

Sâmbătă, 26 August 2023 17:54 | Publicat în ECONOMIE
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va organiza, în municipiul Galaţi, conferinţa cu tema "Insolvența - cu un pas mai aproape de consumatori". Conferinţa se adresează persoanelor care se află în incapacitate de plată a datoriilor și nu mai fac față traiului zilnic. În cadrul evenimentului, gălăţenii interesați pot afla detalii despre tipurile de insolvenţă privind persoanele fizice și vor primi sfaturi de la profesioniști din domeniu - angajați ai ins ...