Potrivit Biroului de Presă al administraţiei locale, doar două proiecte arhitecturale s-au înscris la concursul de soluţii cu tema "Reamenajare zona Inelul de Rocadă", lansat, în premieră, de Primăria municipiului Galaţi, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Competiţia a fost deschisă tuturor arhitecţilor şi echipelor de arhitecţi care aveau o propunere interesantă pentru această zonă a oraşului. Autorităţile au promis că lucrările vor fi postate într-o ...
Primăria municipiului Galaţi a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) un concurs de soluţii cu tema „Reamenajare zona Inelul de Rocadă”. „Este pentru prima dată când la Galaţi se desfăşoară concurs de idei pentru giraţia de la Ultimul Leu. Prin urmare, toţi cei care doresc să participe la acest concurs de idei sunt invitaţi să-şi depună proiectele. Comisia de evaluare este formată din nouă persoane, arhitecţi de vază ai Galaţiului şi nu numai, sp ...
Firma Atu Consulting SRL, care a realizat şi documentaţia de sistematizare şi restructurare urbană a zonei Colegiului Naţional "Mihail Kogălniceanu" - investiţie aflată la licitaţie, va realiza expertiza tehnică a Palatului "Simion Gheorghiu" - clădirea ruinată din strada Domnească nr. 24. Aşa cum aţi putut citi deja în ziarul nostru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus punct, anul acesta, proceselor începute în 2008 şi a decis irevocabil că imobilul rămâne în p ...
În România, dintr-o cauză evidentă sau aparent fără nici o explicaţie, 30% dintre femeile de peste 35 de ani sunt afectate de infertilitate. Statisticile plasează ţara noastră sub media europeană în ceea ce priveşte rata de fertilitate. Faptul că 70% din femei nu prezintă simptome şi afecţiunea este greu de depistat, face ca infertilitatea să fie depistată şi tratată târziu şi cu eforturi deosebite pentru cuplu. Fie că este vorba despre o disfuncţie masculină, una femi ...

Cum poate scăpa Galaţiul de dezastrul de la MEHID? Soluții

Sâmbătă, 22 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Proprietarul fostei întreprinderi Mehid de pe bulevardul Coşbuc nr. 256, Corneliu Mangalea, ar putea fi obligat să plătească impozite de până la cinci ori mai mari, dacă nu-şi va face ordine în "ogradă". Vor fi însă şi plătite aceste impozite? Despre groapa de gunoi în care s-a transformat fosta întreprindere-fanion a Galaţiului am mai scris, dar soluţiile adevărate întârzie să apară. Deşeuri inerte, hârtie, carton, sticlă, deşeuri de material plastic, anvelope uzate ...
Primăria municipiului Galaţi va plăti în total 103.700 de lei fără TVA pentru a afla care sunt şi cât costă cele mai bune soluţii de încălzire a grădiniţelor, şcolilor, liceelor şi colegiilor din Galaţi.Aşa cum aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, municipalitatea a organizat o achiziţie publică pentru mai multe loturi de unităţi de învăţământ, care, în acest moment, sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire, dar care vor trebui să devină ...
  Cel puţin, asta este concluzia dezbaterii de ieri pe tema sistemului centralizat de termoficare, care a durat mai bine de trei ore. Chiar dacă reprezentanţii la vârf ai Primăriei au precizat că nu au luat o decizie cu privire la viitorul termoficării, din expunerile primarului Ionuţ Pucheanu, city managerului Marius Humelnicu şi viceprimarului Sorin Enache se conturează o singură concluzie: municipalitatea nu mai dispune de fonduri pentru a pompa în acoperirea pierderilor şi su ...
Catalogată de însuşi primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, drept „o formă fără fond”, Strategia de termoficare a oraşului, retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei de joi Consiliului Local, a dat naştere la o întrebare cât se poate de legitimă din partea gălăţenilor dependenţi de apa şi căldura livrate în sistem centralizat: care va fi soarta lor? Mai ales că documentul, promis încă de anul trecut, a părut a fi adus în dezbaterea aleşilor tocmai pentru a fi ...
Persoanele care nu fac faţă vechilor credite în franci elveţieni pot fie să renegocieze contractele cu băncile, fie să iniţieze noi acţiuni în instanţă. Acestea ar fi opţiunile rămase după ce Curtea Constituţională a stabilit că Legea conversiei creditelor din franci elveţieni în lei la cursul istoric este neconstituţională, a declarat senatorul Daniel Zamfir, iniţiatorul legii. "Cei cu credite în franci elveţieni şi nu numai au posibilitatea ca, în baza principiului ...
În ultimii ani, stilul de viaţă modern al multora dintre noi presupune petrecerea a ore în şir stând pe scaun în faţa calculatorului sau în maşină şi prea puţin timp pentru exerciţii fizice, esenţiale pentru menţinerea stării de sănătate. Nu mulţi ştiu însă la ce riscuri se expun dacă nu combat acest obicei - de la dureri de spate, la creşterea riscului de boli cardiovasculare, obezitate, diabet şi chiar depresie sau cancer de colon. Un articol publicat în Jurnal ...
Pagina 4 din 8