UNII şi ALŢII (despre resuscitare)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

unii spun că era foarte bine:

oamenii umblau din scofală în scofală

şi fluierau de bucurie când vremurile

purtau coroană regală!

alţii spun că era foarte rău:

doar sărăcie lucie, sărăcie fără măsură...

chiar şi puricii aveau păduchi...

şi păduchii umblau cu paiul în gură!

unii spun că este foarte bine

în republica noastră transcendentală

când profesorii se dezintegrează la stână

şi ciobanii predau bâta la şcoală!

alţii spun că este foarte rău:

oamenii umblă din poartă în poartă...

însă cum, oare, să strige trăiască românia

când românia e moartă?!

şi unii şi alţii spun că au dreptate:

unii suflă-n grătar, alţii bat în drâmbă...

însă cum, oare, să mai creadă în busolă

pe o corabie strâmbă?!

(Din colecţia "Cele mai clare poezii rămase tablou")

Citit 7428 ori Ultima modificare Duminică, 11 Octombrie 2020 23:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.