Eu te visez cu TOTDEAUNA,/ tu mă visezi cu NICIODATĂ,
eu te pândesc pe drumul mare,/ tu te fereşti pe drumul mic,
eu am crezut că nu se poate/ ce s-a putut să nu se poată,
dar n-am pus lacăt la uimire/ şi n-am trecut la inamic,
n-am azvârlit cu barda-n lună,/ cu piatra-n singura MARIE
care-(mi) vesteşte ÎNVIEREA/ ca pe-o DIVINĂ TRAGEDIE!
Nu s-a putut să nu se poată/ abandonare-n holocaust,
nălţare-n flăcări (prin rugare)/ şi mormântare-n manuscris,
dar n-am ales vro tânguială,/ nici stricăciunea vrunui Faust
şi n-am (de)scris pe întuneric/ "iluminatul interzis"!
Eu te visez mereu APROAPE, tu mă visezi mereu DEPARTE:
un fel de altfel de CATHARSIS,/ devastator şi fără Moarte!
