(!) alb orbitor înmărmurit în vreme,/ albă orbire mărmurită-n timp:
unul şi una gata să mă cheme/ la dansul cel din urmă, fără nimb (!)
(!) gata să-mi spună ultima-ntrebare/ şi să mă-nveţe starea de nimic:
un fel de (ne)văzută (contra)stare/ scumpă la cald şi ieftină la frig (!)
(!) şi gata să-mi arate cât de mare-i/ deşertăciunea cestui alb tăcut
şi-nveşnicit cu sufletul vioarei/ în dansul ultim chiar de la-nceput (!)
(!) ce frumuseţe singură şi lungă/ până la capăt şi îndeajuns
şi pentru cei ce cred că n-or s-ajungă/ merinde ale marelui ascuns (!)
(!) şi nu-i singurătate mai frumoasă/ decât în albul cest nepieritor:
lumină prinsă într-un întuneric/ dintr-un trecut prezent în viitor (!)
(!) glasul vioarei tremură extatic,/ încet, copleşitor ş-aproape stins:
începe să se vadă (pur şi simplu/ şi negru) nimbul marelui învins (!)
