Un gard şi-o gardă de onoare (nimic mai abitir)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

!a fost frumos foarte frumos/ nu cred că a mai fost vrodată

ceva mai mult ceva mai rar/ secundă mai îndelungată!...

 

!nu cred...fiindcă nici acum/ şi cred că nici o altă oară

alt cineva n-a mai umblat/ cu sufletul pe dinafară...

alt cineva n-a mai venit/ când toată lumea stă sau pleacă

alt cineva n-a spus de ce/ când toată lumea spune dacă!

 

!alt cineva n-a mai plecat/ când toată lumea stă sau vine

alt cineva nu-i oare ce/ când lumea nu-i nici oare cine!

 

!a fost frumos cum n-o mai fi.../ a fost frumos până departe

unde nu e nici un acum/ şi unde nimeni nu desparte

tot de nimic...nimic de tot.../ are de n-am...şi am de n-are!...

 

!sigur că da?...sigur că da!.../: un gard şi-o gardă de onoare!        

Citit 7981 ori Ultima modificare Luni, 02 Noiembrie 2015 15:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.