DOMNUL (în) ALB (elegie în alb)

DOMNUL (în) ALB (elegie în alb)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Domnule-(n) Alb, fii blând şi milostiv,/respectă-ţi Jurământul de onoare,

nu vezi câtă nădejde-n jurul tău/ se înfiripă negreşit... sau moare!?

Cum iei de la bătrânul muribund?/ cum iei de la bătrâna muribundă?

iei pâinea lor, iei sarea lor, iei tot/ ce au puţin şi nu ştiu să-(l) ascundă!

Chiar nu te doare sufletul deloc/ şi chiar nici un oftat nu te mai mişcă?!

Viaţa şi Moartea joacă-n uşa ta/ un fel de tragicomică (a)rişcă,

un fel de-a v-aţi ascunselea (in)cert/ şi dur de când e lumea şi pământul...

iar tu aştepţi şi vrei marele pot/ şi te visezi întruna câştigându-l!

Nu mă călca pe lacrimă, pe gând,/ pe neputinţa mea de-a înţelege

cum poţi fi fals şi cinic şi mărunt/ şi corigent la inimă şi lege!?

Domnule-(n) Alb, vezi lumânarea cum/ în timpul meu sărac abia mai arde?!

te rog, nu pune preţ pe viaţa mea/ nu vreau să cred că tu câştigi din moarte!

Citit 923 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Iulie 2025 10:17

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro