Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" NIMIC în PLUS (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

De câte ori am aşteptat/ sub felinarul afumat,
să vină trenul de atunci,/ cu fluturi mov şi rochii lungi -
şi se făcea (în ceas) târziu,/ şi-n suflet se făcea pustiu,
dar trenul cel nu mai venea/ (de nicăieri) în gara cea!

Şi ce văzduh curat era/ în gara ta şi-n gara mea -
aceeaşi gară până când/ s-au dus (cu toţii) în pământ
cei călători, cel timp şi tren.../ şi a rămas doar un refren:
oare cu ce se va-mbrăca/ (la nunta ei) mireasa mea?

Şi tot visez... şi văd (şi-acum)/ (pe cer) desenele de fum
(ca nişte taine şi porunci)/ ducându-se tocmai atunci,
trecând pe lângă felinar,/ suind în trenul cel mărfar
cu fluturi mov (dezlănţuit)/ pe rochii fără de sfârşit!

Şi mă trezesc... (ne/vinovat)/ sub felinarul mort şi spart,
cu gara în genunchi, plângând,/ uite, aşa, înspre pământ,
unde s-au dus (de tot) cei toţi,/ să vadă fum, s-audă roţi
pe linii veşnice cu ea/... (la nunta ei)... mireasa mea!

Citit 4440 ori Ultima modificare Joi, 13 Ianuarie 2022 23:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.